Republicanul Joe Walsh, un fost ales din Illinois în Camera Reprezentanţilor, a anunţat vineri la CNN că se retrage din alegerile primare republicane în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El era unul dintre cei doar doi rivali ai lui Donald Trump în tabăra republicană.

Însă candidatura sa nu a suprevieţuit primei etape a alegerilor primare republicane în caucus-urile din Iowa,

Walsh a obţinut luni în caucus-urile din Iowa doar 1,1% din voturi, iar Donald Trump 97,1%.

Celălalt candidat, Bill Weld, a obţinut un scor de 1,3%.

”Îmi suspend campania, însă lupta noastră împotriva Cultului lui Trump abia începe. Promit să fac totul pentru a-i face pe Trump şi complicii săi să eşueze în noiembrie”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter Joe Walsh.

El a declarat la CNN că Grand Old Party (GOP) ”nu mai este un partid, ci o sectă” dedicată în întregime cultului lui Donald Trump.

”Nu poate fi bătut în cadrul unor alegeri primare republicane”, a apreciat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.