Unsprezece persoane - inclusiv doi copii - au murit în incendiul unui dube, în urma unui accident rutier, în provincia thailandeză Nakhon Ratchasima (centru), anunţă luni un reprezentant al poliţiei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incidentul a avut loc sâmbătă seara, pe un drum rapid, după ce vehiculul, la bordul căruia se aflau 12 persoane, care efectua o legătură de la Amnat Charoen (est) la Bangkok, a ieşit de pe carosabil, în rigolă.

Un bărbat tânăr, Thanachit Kingkaew, a reuşit să se salveze înainte să izbucnească incendiul, însă nu şi celalte persoane, blocate în maşină, ”care au murit în incendiu”, declară AFP colonelul de poliţie Yingyos Poldej.

Thanachit Kingkaew, singurul supravieţuitor, dormea, iar ţipete l-au trezit în momentul accidentului, a declarat el la postul public thailandez de televiziune, Thai PBS.

”Am spart geamul cu piciorul şi am reuşit să ies prin gaură”, a declarat acest studemt, în vârstă de 20 de ani.

”Imediat după asta, duba a explodat”, a declarat el.

Flăcările au cuprins vehiculul în mai puţin de 30 de secunde, a declarat la Thai PBS un salvator prezent la faţa locului.

Potrivit primelor elemente culese de poliţie, incendiul a izbucnit din cauza benzinei, iar duba avea un rezervor de gaze naturale, care nu s-ar fi scurs.

O anchetă a fost deschisă pentru a satbili de ce duba a ieşit de pe carosabil, potrivit lui Yingyos.

Aceste accident, în timpul sărbărtorilor de Anul Nou lunar, relevă pericolul circulaţiei rutiere în Thailanda, o ţară reputată prin numeroase accidente de circulaţie.

Potrivit ultimelor dete de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), din 2019, regatul înregistrează de două ori mai multe accidente rutiere decât media ţărilor din Asia de Sud-Est.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.