Uniunea Europeană are probleme mai urgente decât Brexitul, consideră ministrul de Finanţe francez, Bruno Le Maire

Uniunea Europeană are probleme mai urgente decât Brexitul, consideră ministrul de Finanţe francez, Bruno Le Maire

Uniunea Europeană are probleme mai urgente decât viitoarea relaţie a Marii Britanii cu blocul european, începând cu viitorul uniunii, consideră Bruno Le Maire, ministrul francez al Finanţelor, scrie Reuters.

„Britanicii au ales, este în regulă. Mă scuzaţi că o spun atât de brutal, dar există lucruri mai importante pentru noi decât viitorul Regatului Unit, cum ar fi viitorul Uniunii Europene”, a declarat Le Maire în faţa unui grup de jurnalişti străini.

„Orice decizie care dă impresia cetăţenilor europeni că pot părăsi UE şi să îşi păstreze toate avantajele ar fi suicidală”, a adăugat el.

Le Maire a precizat că prioritatea este întărirea zonei euro, mai ales prin completarea planurilor pentru crearea unui buget comun, astfel încât să poată fi gestionată o nouă criză economică.

Parisul nu doreşte prelungirea discuţiilor privind Brexitul iar preşedintele francez, Emmanuel Macron, a declarat săptămâna trecută că aşteaptă ca Marea Britanie să vină cu noi propuneri luna viitoare.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră