Cancelarul german Angela Merkel consideră că este inacceptabil ca Ungaria să ignore hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) care o obligă să primească refugiaţi în baza unui plan european, însă nu spune şi care sunt consecinţele acestei poziţii, relatează The Associated Press

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul ungar populist Viktor Orban a declarat că a ”luat notă” de hotărârea CJUE de săptămâna trecută, însă continuă să se opună planului de împărţire a refugiaţilor din Grecia şi Italia în celelalte state membre UE pe bază de cote.

Faptul ”ca un Guvern să spună că nu este interesat de un verdict al Curţii Europene de Justiţie nu poate să fie acceptat”, a declarat Merkel pentru ediţia de marţi a cotidianului Berliner Zeitung.

Întrebată dacă Ungaria ar trebui să părăsească Uniunea Europeană, Merkel răspunde că ”asta înseamnă că este afectată o chestiune europeană fundamentală, pentru că, în ceea ce mă priveşte, Europa este un loc guvernat de legi”.

Merkel a subliniat că această problemă este necesar să fie discutată la summitul UE prevăzut în octombrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.