Echipa naţională a României s-a reunit la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia pentru primele patru meciuri din noua ediţie a Ligii Naţiunilor, informează FRF.
Primii sosiţi au fost Andrei Burcă şi Nicolae Stanciu, prezenţi la baza de pregătire încă de luni, iar ieri, sâmbătă li s-a alăturat şi Valentin Mihăilă. Seria sosirilor a continuat duminică: alţi 13 jucători s-au alăturat lotului înainte de debutul oficial al antrenamentelor. Aceştia sunt craiovenii Teodor Băluţă, Nicuşor Bancu, Vladimir Screciu, David Matei şi Alexandru Cicâldău, dar şi Ianis Hagi, Denis Drăguş, Andrei Borza, Matei Ilie, Olimpiu Moruţan, Vlad Dragomir, Lisav Eissat şi Andrei Raţiu.
Prima şedinţă de pregătire din această perioadă de cantonament a avut loc în această după-amiază. Doar 6 jucători au ieşit pe gazon: Stanciu, Burcă, Raţiu, Dragomir, Matei Ilie şi Mihăilă. Ceilalţi tricolori, cu excepţia lui Drăguş, s-au pregătit în sală şi au făcut refacere. Antrenamentul s-a încheiat cu un joc de tenis cu piciorul, 3 la 3, care i-a pus faţă în faţă pe Burcă, Dragomir şi secundul Cătălin Anghel, respectiv Stanciu, Mihăilă şi preparatorul Darius Hîmpea, cei din urmă fiind cei care au fost câştigători.
Denis Drăguş nu s-a pregătit. După ce a suferit un traumatism la genunchiul stâng în meciul U Craiova – FCSB, investigaţiile medicale efectuate azi au arătat că nu va putea fi recuperat în timp util. Astfel, fotbalistul legitimat la FCSB a devenit indisponibil pentru primele patru partide din Liga Naţiunilor. Drăguş este al doilea tricolor care va absenta din motive medicale, după Florinel Coman.
Duminică seară sunt aşteptaţi în cantonament alţi 5 tricolori: Ionuţ Radu, Bogdan Racoviţan, Andrei Coubiş, Raul Opruţ şi Cătălin Cîrjan.
Lotul va fi complet după antrenamentul de luni seară.
LOTUL CONVOCAT DE SELECŢIONERUL GHEORGHE HAGI
PORTARI
Ionuţ RADU (Celta Vigo | Spania, 9/0), Otto HINDRICH (Legia Varşovia | Polonia, 2/0), Valentin COJOCARU (Pogon Szczecin | Polonia, 0/0);
FUNDAŞI
Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania, 38/2), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 1/0), Andrei COUBIŞ (Lincoln City | Anglia, 3/0), Radu DRĂGUŞIN (Fiorentina | Italia, 30/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 46/1), Bogdan RACOVIŢAN (Raków | Polonia, 5/0), Virgil GHIŢĂ (Hannover 96 | Germania, 10/1), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 2/0), Lisav EISSAT (Bristol City, 4/0), Nicuşor BANCU (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei BORZA (Çorum | Turcia, 2/0), Raul OPRUŢ (Dinamo, 5/0);
MIJLOCAŞI
Tudor BĂLUŢĂ (Universitatea Craiova, 14/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 8/0), Marius MARIN (Al Nasr | EAU, 35/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 75/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 87/15), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 39/4), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 8/0), David MATEI (Universitatea Craiova, 2/0), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 2/0);
ATACANŢI
Dennis MAN (PSV | Ţările de Jos, 45/11), Darius OLARU (Union Saint-Gilloise | Belgia, 28/0), Olimpiu MORUŢAN (FC Rapid 1923, 18/1), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 54/8), Valentin MIHĂILĂ (Çaykur Rizespor | Turcia, 36/5), Florin TĂNASE (Omonia | Cipru, 28/5), Louis MUNTEANU (D.C. United | SUA, 6/3), Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia, 9/2), Denis DRĂGUŞ (FCSB, 28/7).
Cele patru meciuri ale tricolorilor:
- Vineri, 25 septembrie: Suedia – România (Strawberry Arena)
- Luni, 28 septembrie: România – Bosnia şi Herţegovina (Arena Naţională) FĂRĂ SPECTATORI
- Vineri, 2 octombrie: Polonia – România (Stadion Narodowy)
- Luni, 5 octombrie: România – Suedia (Arena Naţională)




























