Agenţia de Meteorologie a Japoniei a avertizat sâmbătă că un taifun puternic se preconizează că va ajunge duminică la ţărmul insulei sudice Kyushu, aducând ploi ”fără precedent”, iar efectele sale se vor face simţite încă din această seară, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Agenţia a declarat că ar putea emite ”un avertisment special” pentru prefectura Kagoshima şi alte părţi din Kyushu, cea mai sudică insulă principală a Japoniei, încă de sâmbătă seara, cu posibilitatea unor valuri mari şi ploi abundente în regiunile respective.

Furtunile şi ploile ”fără precedent” ar putea lovi zona, a declarat oficialul JMA Ryuta Kurora, la o conferinţă de presă televizată, îndemnând locuitorii de acolo să evacueze zonele înainte de a se întuneca.

Kyushu ar putea primi 500 de milimetri de ploaie duminică, în timp ce în regiunea centrală Tokai precipitaţiile ar putea fi de 300 de milimetri, prognozează agenţia.

Taifunul Nanmadol, cel de-al 14-lea al sezonului, a fost aproape de sudul insulei japoneze Minami-Daito, îndreptându-se spre nord-vest cu 20 km pe oră sâmbătă după-amiază. Se estimează că furtuna se va curba spre est şi va trece peste Tokyo marţi, înainte de a ieşi în larg până miercuri.

Televiziunile japoneze au difuzat imagini cu vânturi puternice şi ploi care se lovesc deja de lanţul de insule Okinawa din sudul Japoniei, odată cu apropierea furtunii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.