Un pilot francez de 64 de ani a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare pentru omor involuntar după ce a fost găsit vinovat că a ucis un practicant al zborului cu un costum special, wingsuit, cu aripa avionului său în timpul unui salt, a confirmat un tribunal penal din Montauban, sudul Franţei, pentru CNN. .

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incidentul s-a produs în iulie 2018 în micul oraş Bouloc, lângă Toulouse, în sud-vestul ţării, potrivit unui raport de investigaţie publicat de Biroul francez de anchetă şi analiză pentru siguranţa aviaţiei civile în 2020.

„A avut loc o coliziune între primul paraşutist şi aripa stângă a aeronavei, la câteva secunde după ce acesta a sărit din avion. Paraşutistul a murit în urma impactului”, se arată în raport.

Aeronava Pilatus PC-6, produsă în Elveţia, transporta 10 practicanţi ai zborului cu wingsuit - un costum special -  şi un instructor, iar victima, un bărbat în vârstă de 40 de ani, a fost primul care a sărit din avion, potrivit raportului.

Pilotul a crezut că s-a îndepărtat de traseul de coborâre a paraşutistului după ce a făcut un viraj la stânga, dar, doar câteva secunde mai târziu, a simţit un şoc puternic „şi şi-a dat seama că a lovit unul dintre paraşutişti”, se spune în raport.

Al doilea paraşutist avea asupra sa o cameră care a filmat întreaga desfăşurare a accidentului, potrivit raportului.

Mai mulţi factori ar fi putut contribui la incident, inclusiv lipsa de comunicare la bord între paraşutişti şi pilot şi coborârea bruscă a aeronavei, controlată de pilotul care nu a avut contact vizual cu paraşutistii.

Pilotul, care avea 58 de ani la momentul accidentului, zbura singur în acea zi, încălcând recomandările medicale care îi interziceau să zboare singur, potrivit raportului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.