Un producător italian de brânzeturi din Lombardia a murit strivit de roţile imense de parmezan căzute după ce un raft care s-a rupt a provocat un efect de domino făcând să cadă mii de roţi de brânză, fiecare dintre ele cântărind în jur de 40 kg, relatează BBC şi AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incidentul s-a petrecut duminică seara, iar victima este Giacomo Chiapparini, un om de afaceri în vârstă de 74 de ani. Pompierii au anunţat luni că a fost nevoie de 12 ore pentru a găsi corpul omului de afaceri.

"A trebuit să mutăm brânzeturile şi rafturile cu mâna. A fost nevoie de 12 ore pentru a găsi" victima, luni dimineaţă, a declarat pentru AFP Antonio Dusi, un oficial al pompierilor din Bergamo, subliniind natura "complexă" a intervenţiei lor.

Unele dintre roţile de parmezan ar fi căzut de la o înălţime de 10 metri, iar un rezident local a declarat presei italiene că prăbuşirea a sunat "ca un tunet". Serviciile de urgenţă au fost alertate de membrii familiei victimei, care s-au alarmat din cauza zgomotului provocat de roţile de brânză.

Depozitul, situat în Romano di Lombardia, la aproximativ 50 km est de Milano, conţinea în total de 25.000 de roţi de Grana Padano, o brânză tare asemănătoare parmezanului, foarte populară în Italia. Brânza era depozitată pe rafturi metalice.

Potrivit cotidianului Il Corriere della Sera, victima se afla singură în depozit, unde sunt depozitate roţile de brânză în perioada de maturare şi unde venise să verifice un robot care le întoarce şi le curăţă automat.

Pagubele economice provocate au fost estimate la 7 milioane de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.