Luca Niculescu: Nu mai poţi să vii cu măsuri de austeritate fără să stârneşti tensiuni şi mai mari. Suntem foarte atenţi în a echilibra consolidarea fiscal-bugetară, pentru că, dacă ieşim de pe acest traseu, ajustarea va fi şi mai dură

Luca Niculescu: Nu mai poţi să vii cu măsuri de austeritate fără să stârneşti tensiuni şi mai mari. Suntem foarte atenţi în a echilibra consolidarea fiscal-bugetară, pentru că, dacă ieşim de pe acest traseu, ajustarea va fi şi mai dură

Premierul Luca Niculescu afirmă că, în următoarele două-trei săptămâni, ministrul Finanţelor va prezenta situaţia fiscală şi bugetară a ţării. El evită să spună dacă guvernul nou-instalat a găsit o ”gaură” bugetară, considerând că este normal ca Executivul să ceară date privind situaţia fiscală a ţării. ”Nu mai poţi să vii cu măsuri de austeritate fără să stârneşti tensiuni şi mai mari şi atunci suntem foarte atenţi în a echilibra acea consolidare fiscal-bugetară de care România are nevoie, pentru că, dacă ieşim de pe acest traseu, ajustarea va fi şi mai dură. Pe scurt, dacă România intră în junk nu va fi bine deloc”, afirmă Niculescu.

Luca Niculescu a evitat să spună dacă a simţit sau nu o ”grea moştenire” la preluarea şefiei Guvernului. 
 
”Nu pot să spun că este slujba cea mai uşoară să fii prim-ministrul României, dimpotrivă, cred că este una dintre cele mai complexe şi complicate, mai ales în asemenea context. Avem de guvernat o ţară, ştiam care sunt provocările, mai avem de cules nişte date pentru a vedea exact cum arată situaţia fiscală, bugetară a ţării. Va exista o comunicare din partea ministrului Finanţelor relativ curând şi atunci vom şti exact cum stăm. Da, România este într-o perioadă de consolidare fiscală, asta înseamnă că trebuie să trecem de la un deficit care a fost foarte mare la un deficit care să se încadreze în traseul convenit cu Comisia Europeană. Un deficit mai mic sigur că presupune un proces de tranziţie, în acelaşi timp, venim după o perioadă în care oamenii au suferit, în care oamenii încă suferă, în care puterea de cumpărare a fost erodată, în care nu mai poţi să vii cu măsuri de austeritate fără să stârneşti tensiuni şi mai mari şi atunci suntem foarte atenţi în a echilibra acea consolidare fiscal-bugetară de care România are nevoie, pentru că, dacă ieşim de pe acest traseu, ajustarea va fi şi mai dură. Pe scurt, dacă România intră în junk nu va fi bine deloc”, a afirmat Luca Niculescu, marţi seară, la TVR.
 
El a arătat că este o ”dorinţă firească” din partea celor care guvernează să ştie ”cum stă guvernarea”.
 
”Ştim cât de complicată este situaţia în general, dar avem motive şi de optimism şi una dintre misiunile acestui guvern este de a reda speranţa, de a reda încrederea. (...) Cred că ceea ce mână pe toţi este datoria faţă de ţară. Suntem încă la început, vom vedea pe parcurs şi aştept ca verdictul, sau analiza, să vină din partea dvs. Eu mă gândesc doar la ceea ce avem de făcut”, a declarat Niculescu.
 
Referitor la faptul că a profesat mult timp ca jurnalist, Luca Niculescu a afirmat: ”Cred că mi-a fost mai uşor să pun întrebări decât să dau răspunsuri”.
 
El a povestit că, în calitate de jurnalist, l-a intervievat pe actualul ministru al Educaţiei, Sorin Costreie, pe vremea când acesta era în societatea civilă. 
 
Niculescu a mărturisit că a simţit că cele două sptămâni că au trecut ”ca două luni”, arătând că Guvernul lucrează ”intens”.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră