Regatul Unit şi Canada şi-au întrerupt negocierile în vederea unui acord comercial, din cauza brânzei, cărnii de vită şi maşinilor, după doi ani de...
Negocieri între Uniunea Europeană şi Australia lansate în 2018 au eşuat să ajungă la un acord de liber-schimb, din cauza problemei agricole, în pofida...
Burger King şi McDonald’s au scos tomatele din burgerii pe care-i vând în India, unde preţul fructului a crescut cu 450% din cauza recoltelor proaste,...
Un producător italian de brânzeturi din Lombardia a murit strivit de roţile imense de parmezan căzute după ce un raft care s-a rupt a provocat un efect de...
Mai multe personalităţi, precum rectorul Universităţii din Bucureşti, Marian Preda, multipla campioană olimpică la scrimă, Ana Maria Brânză, actriţa,...
GO Scholarship, sistemul suport de burse sportive, a împlinit un an de la lansare, bilanţul indicând că peste 40 de sportivi şi sportive au fost selectaţi...
Un producător de brânză din Marea Britanie şi-a vândut afacerea unui rival mai mare pentru a recâştiga accesul la clienţii din Uniunea Europeană, după...
Comisarii de la protecţia consumatorilor au aplicat amenzi de 60.000 de lei şi au dispus retragerea definitivă ori oprirea temporară de la comercializare a...
Fostul secretar de stat britanic însărcinat cu Brexitul David Frost - a cărui demisie a agravat criza care-l fragilizează pe Boris Johnson - dă asigurări...
Ana Maria Popescu, care şi-a anunţat de curând retragerea din activitatea competiţională, a primit propunerea de a face parte din echipa Comitetului Olimpic...
Ana Maria Brânză (Popescu), vicecampioană olimpică, şi Marcel Ciolacu, preşedinte PSD, sunt primii invitaţi ai lui Florin Călinescu în emisiunea...
Scrimera Ana Maria Popescu a declarat, miercuri, că se va programa pentru a se vaccina cu doza booster şi că este îngrijorată de ceea ce se întâmplă în...
Campioana olimpică la scrimă, Ana Maria Brânză, a anunţat, marţi, că a suferit o operaţie la genunchi, alături de o fotografie de pe patul de spital, dar...
Franţa şi Uniunea Europeană au anunţat marţi că sunt pregătite să ia măsuri de retorsiune dacă preşedintele american Donald Trump îşi va pune în...
Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea a demarat o anchetă în urma unei reclamaţii conform căreia două...
Tenismenul Horia Tecău a votat al alegerile europarlamentare la Paris, unde va participa, alături de olandezul Jean-Julien Rojer, în proba de dublu a French...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat peste şapte sute de unităţi de alimentaţie publică din întreaga ţară pentru a...
Campioana olimpică la scrimă Ana-Maria Brânză lansează cartea pentru copii "En Garde! Fetiţa cu masca tricoloră", editată de Curtea Veche Publishing,...
Ana-Maria Brânză, multiplă campioană olimpică şi mondială la scrimă, lansează cartea pentru copii "En Garde! Fetiţa cu masca tricoloră", la Curtea...
Campioana olimpică Ana Maria Popescu şi foştii fotbalişti Necula (Rică) Răducanu şi Narcis Răducan au participat, marţi, la un eveniment în cadrul...
Mega Image a retras de la vânzare un sortiment de brânză pentru care există suspiciunea de contaminare cu Escherichia Coli, anunţă ANSVSA.
O brânză camembert produsă la Saint-Hyacinte în Québec, produsă de firma Agropur, a câştigat premiul întâi la World Championship Cheese Contest, scrie...
Sportiva Ana Maria Brânză, care a câştigat duminică Grand Prix-ul de spadă feminin de la Doha, a declarat, pentru frscrima.ro, că aceasta este una dintre...
Ana Maria Brânză a câştigat, duminică, Grand Prix-ul de spadă feminin de la Doha, primul său podium după medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Rio,...
Directorul sportiv al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că motivul pentru care a lipsit de la meciul de la Zurich din...