Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte patru au fost rănite într-un bombardament ucrainean al postului de frontieră Logacevka, în sud-estul Rusiei, anunţă într-un comunicat guvernatorul rus al regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Din nefericire, există un mort, un cetăţean ucrainean născut în 1942. Dar şi patru răniţi, care prezintă răni uşoare”, dintre care ”trei (sunt) ucraineni”, anunţă într-o postare pe Telegram Gladkov.

El anunţă că ”postul de frontieră Logacevka a fost luat drept ţintă din Ucraina”.

”Potrivit unor informaţii preliminare, case locuite au fost parţial distruse, iar maşini şi linii electrice au fost avariate”, anunţă guvernatorul rus.

Serviciile de urgenţă au întrerupt alimentarea cu gaze naturale şi electricitate, precizează el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.