Ploi torenţiale, alunecări de teren şi inundaţii care au afectat în ultimele zile sudul British Columbia, în vestul Candei, s-au soldat cu un mort, doi dispăruţi şi mii de evacuaţi, anunţă autorităţile locale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Corpul unei femei a fost găsit într-o alunecare de teren care a avut loc pe autostrada 99, în apropiere de Lillooet (la 250 de kilometri nord de Vancouver), iar căutări continuă”, a anunţat marţi într-un comunicat poliţia federală, Jandarmeria Regală din Canada (GRC). Corpul femeii a fost găsit luni seara (ora locală).

”Numărul total al persoanelor şi vehiculelor date dispărute nu a fost confirmat”, au precizat autorităţile.

Aproximativ 7.000 de locuitori din oraşul Merritt, situat la 300 de kilometri nord-est de Vancouver au fost evacuaţi.

”Ne aşteptăm ca acest ordin de evacuare să rămână probabil în vigoare timp de peste o săptămână”, a anunţat marţi într-un comunicat primăria.

”Inundaţiile continuă să cauzeze pericole şi pagube importante”, a avertizat municipalitatea.

Ele au condus la întreruperea ”tuturor serviciilor feroviare dinspre şi către portul Vancouver”, a declarat AFP o purtătoare de cuvânt, Matti Polychronis.

Potrivit unor imagini difuzate de televiziuni canadiene, ploaia a încetat, însă numeroase drumuri au rămas închise, iar oraşe erau inundate după ce Valea Fraser a înregistrat un nivel puternic de precipitaţii.

În imagini surprinse luni de către un locuitor din British Columbia, în timpul evacuăriis ale cu elicopterul, apar torente de noroi care blocau o autostradă.

”La Hope (la 100 de kilometri est de Vancouver) s-a înregistrat un nivel de precipitaţii fără precedent în istoria staţiunii”, a declarat AFP un meteorolog de la Environnement Canada, Armel Castellan.

În unele locuri, nivelul precipitaţiilor a atins în 24 de ore 95% din nivelul lunar, potrivit acestui expert.

”N-am nicio îndoială că aceste evenmente au legătură cu modificările climatice. Ele sunt fără precedent prin natura lor”, a declarat într-o conferinţă de presă ministrul Securtăţii Publice Mike Farnworth, la câteva luni după ce numeroase incendii de pădure au devastat British Columbia.

Aproximativ 9.000 de persoane nu aveau electricitate, potrivit unei actualizări BC Hydro.

”Suntem foarte îngrjoraţi de situaţia din British Columbia”, a declarat marţi premierul canadian Justin Trudeau.

”Vom fi acolo cu toatre resursele de care British Columbia ar putea avea nevoie”, a adăugat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.