Un militar turc a fost ucis în tiruri de obuz, în nordul Irakului, a anunţat Ankara, care impută acest atac unor combatanţi din cadrul Partidului Municitorilor din Kurdistan (PKK), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Unul dintre eroicii noştri militari a fost rănit grav într-un atac cu mortier al unor terorişti PKK vizând una dintre bazele noastre. El a fost transportat la spital, unde nu a putut fi salvat”, a anunţat joi, într-un comunicat, Ministerul turc al Apărării.

Militarul a fost identificat de minister ca fiind Hasan Bali.

”Am ripostat imediat, iar potrivit primelor noastre informaţii, trei terorişti au fost neutralizaţi”, a anunţat ministerul, care precizează că atacul a avut loc într-o zonă situată în apropiere de frontiera turcă.

Forţe turce efectuează frecvent operaţiuni împotriva bazelor din spatele frontului ale PKK, în nordul Irakului.

PKK, o grupare calificată drept ”teroristă” de către Turcia şi aliaţi isăi occidentali, poartă o sângeroasă luptă de gherilă pe teritoriul turc, din 1984, un război care s-a soldat cu peste 40.000 de morţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.