Coaliţia internaţională antijihadistă în Siria a anunţat că l-a ucis pe Abou al-Oumarayn, un conducător de rang înalt din cadrul grupării Statul Islamic (SI) implicat în execuţia lucrătorului umanitar american Peter Kassig şi altor doi ostatici occidentali ai grupării jihadiste, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Abou al-Oumarayn era acuzat de implicare, în noiembrie 2014, în uciderea lui Peter Kassig, răpit în Siria în 2013 şi executat prin decapitare în noiembrie 2014.

Acest cadru al grupării ultraradcale ”a fost ucis, iar informaţii suplimentare vor fi disponibile în urma unei evaluări complete”, a anunţat într-un comunicat Sean Ryan, un purtător de cuvânt american al coaliţiei.

Coaliţia antijihadistă a anunţat duminică seara că l-a vizat în cadrul unor atacuri aeriene în deşertul sirian, unde se află ultimul bastion al grupării SI în această ţară devastată de război.

Abou al Oumarayn a fost, de asemenea, ”asociat şi direct implicat în execuţia mai multor altor prizonieri”, a adăugat Sean Ryan.

Peter Kassig, care a înfiinţat în 2012 o organizaţie umanitară şi a adoptat prenumele de Abdul Rahman după ce s-a convertit la islam, avea 26 de ani.

Execuţia acestui ostatic a fost legată de SI de trimiterea a aproximativ 3.000 de militari şi consilieri militari americani în Irak, cu obiectivul de a ajuta armata irakiană să lupte împotriva grupării jihadiste.

Coaliţia internaţională intervine în Siria şi în Irak începând din 2014, cu scopul de a contracara expansiunea SI, care a preluat controlul asupra unor teritorii vaste situate de o parte şi de alta a frontierei între cele două ţări.

Gurparea, învinsă în Irak, deţine în continuare mai multe ”buzunare” de rezistenţă şi celule adormite în badiya (deşert) în Siria, mai ales în partea de est, unde coaliţia continuă să lupte împotriva jihadiştilor, susţinând la sol o alianţă kurdo-arabă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.