Un lider al opoziţiei venezuelene a fost ucis duminică dimineaţă, în cursul unui protest faţă de scrutinul pentru desemnarea Adunării Constituante, a anunţat Parchetul citat de AFP.
Ricardo Campos, în vârstă de 30 de ani, a fost împuşcat în statul Sucre (nord-est), potrivit deputatului de opoziţie Henry Ramos Allup, fost preşedinte al Parlamentului.
Parchetul nu a precizat circumstanţele morţii tânărului.
În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, José Felix Pineda, un avocat de 39 de ani, candidat la Adunarea Constituantă din Venezuela, a fost asasinat în locuinţa sa.
Venezuelenii merg duminică la urne pentru a alege delegaţii care să contribuie la rescrierea Constituţiei ţării, într-una dintre cele mai controversate alegeri din ţară.
Ţara din America de Sud, afectată de o criză economică gravă, se confruntă de patru luni cu o mişcare amplă de contestare a puterii socialiste. Peste 110 oameni şi-au pierdut viaţa.
Şeful statului prezintă alegerea unei Adunări Constituante, care va avea dreptul să dizolve toate celelalte instituţii, inclusiv Parlamentul monocameral unde opoziţia este majoritară, drept un mijloc de a pune capăt “insurecţiei armate”.
Scrutinul alimentează temerile de noi violenţe, în timp ce liderii opoziţiei îşi îndeamnă susţinătorii să sfideze interdicţia de a manifesta impusă de autorităţi de vineri până marţi.
Peste 230.000 de militari sunt desfăşuraţi pentru a apăra secţiile de vot.
Niciunul dintre cei 6.120 candidaţi care se înfruntă pentru cele 545 de mandate din Adunarea Constituantă nu face parte din opoziţie, care boicotează scrutinul.




























