Un elicopter al companiei moldoveneşti Valan International Cargo Charter s-a prăbuşit în Afganistan, iar în urma accidentului 12 persoane aflate la bord au murit, potrivit sputnik.md.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Elicopterul MI-8 MTV, cu numărul de înregistrare ER-MHR al companiei aeriene Valan International Cargo Charter, s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de la baza aeriană militară din Mazar-i-Sharif, a anunţat duminică Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova. 

La bordul elicopterului se aflau trei membri ai echipajului, cetăţeni ucraineni, şi 11 pasageri, cetăţeni din Afganistan.

Potrivit informaţiei preliminare, în urma accidentului au decedat doi membri ai echipajului şi 10 pasageri.

Pentru obţinerea informaţiilor suplimentare şi stabilirea tuturor circumstanţelor zborului autorităţile au început o anchetă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.