Un elev care a fugit după ce a rănit doi membri ai personalului instituţiei în care învăţa, la Denver, în statul Colorado (vest), a fost găsit mort într-un comitat vecin, anunţă autorităţile, scrie pesa americană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Suspectul a fost identificat ca fiind Austin Lyle, în vârstă de 17 ani, a anunţat biroul coronerului comtetului Park, potrivit NBC News.

Elevul a scos o armă, în timpul unei percheziţii, miercuri dimineaţa (ora locală), la intrarea în Liceul East High School din Denver.

Poliţia şi salvatori au răspuns unui apel de urgenţă şi ”au sosit foarte rapid la faţa locului şi au descoperit foi bărbaţi adulţi cu răni împuşcate”, a anunţat şeful Poliţiei din Denver Ron Thomas.

Cei doi răniţi, unul grav, au fost spitalizaţi.

Departamentul Poliţiei din Denver a anunţat miercuri seara (ora locală) că un corp, care nu a fost identificat iniţial, a fost găsit în apropierea unui vehicul al lui Austin Lyle, în comitatul Park, la sud-vest de Denver.

Biroul medicinei legale al comitatului a subliniat că o anchetă este în curs cu privire la moartea suspectului şi că nu se vor comunica alte detalii până după autopsie, potrivit NBC.

Vehiculul adolescentului a fost găsit cu puţin înainte de orea locală 16.30 (23.30, ora României), a anunţat poliţia, citată de ziarul local The Denver Post.

Cadavrul a fost descoperit aproximativ patru ore mai târziu, la aproximativ 320 de metri de vehicul, a dezvăluit şeriful comitatului park, Tom McGraw, citat de Post.

Biroul şerifului comitatului Jefferson, Departamentul Poliţiei din Denver şi FBI au fost implicate în căutarea lui Austin Lyle, precizează într-un comunicat McGraw.

Suspectul era percheziţionat în fiecare dimineaţă, la sosirea la liceu, a precizat Ron Thomas, precizând că acest tip de procedură se aplică în general din cauza unor îngrijorări legate de un comprtament anterior.

Cursurile au fost anulate tot restul săptămânii, iar poliţişti armaţi urmează să fie postaţi în liceu până la sfârşitul anului şcolar, a anunţat oficialul însărcinat cu şcolile publice din Denver Alex Marrero.

Potrivit The Denver Post, Consiliul de Administraţie al şcolilor din oraş a decs, în 2020, să-i retragă pe poliţiştii care păzeau instituţiile, în contextul manifestaţiilor de amploare împotriva rasismului, după uciderea afroamericanului George Floyd de către un poliţist alb.

Prezenţa unor agenţi aduce prejudicii elevilor de culoare, argumentau atunci aleşii din cadrul Consiliui.

Dramele implicând arme de foc sunt endemice în Statele Unite, unde politicienii nu reuşesc să se înţeleagă să consolideze reglementarea armelor de foc - în pofida unei ample susţineri a populaţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.