Un comando din cadrul Special Air Service (SAS, Forţele Speciale britanice), a ucis ”cu sânge rece” cel puţin 54 de afgani neînarmţi în circumstanţe suspecte - fapte ascunse de ierarhia lor -, dezvăluie marţi BBC în urma unei anchete jurnalistice de patru ani, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Afgani neînarmaţi au fost ucişi ”cu sânge rece” de către SAS, în raiduri nocturne, în perioada 2010-2011, iar arme au fost depuse pe cadavre, cu scopul justificării acestor crime, dezvăluie postul britanic după o anchetă de patru ani.

Oficiali de rang înalt, inclusiv generalul Mark Carleton-Smith, care conducea la avreme Forţele Speciale britanice, erau la curent cu îngrijorări provocate de aceste operaţiuni în cadrul SAS, însă nu au informat Poliţia Militară., potrivit BBC.

Potrivit legii britanice a Forţelor armate, faptul că un comandant nu informează Poliţia Militară, atunci când ştie că s-au comis eventuale crime de război, constituie o infracţiune penală, scrie BBC.

Mark Carleton-Smith - care s-a pensionat luna trecută, după ce a condus întreaga armată britanică - a refuzat să comenteze pentru BBC.

Ancheta BBC are la bază docmente judiciare, e-mailuri deivulgate şi munca de teren a unor junalişti în Afganistan.

Ministerul britanic al Apărării afirmă că nu deţine probe în vederea unei anchete.

”Nicio probă nouă nu s-a prezentat, însă poliţia studiază orice acuzaţie, în cazul în care sunt prezentate probe noi”, declară într-un comunicat remis BBC ministerul.

BBC a identificatîn această anchetă 54 de persoane ucise prin împuşcare, în circumstanţe suspecte, de către o unitate din cadrul SAS, în perioada noiembrie 2010-mai 2011, în provincia Helmand.

”Prea mulţi oameni au fost ucişi în raiduri nocturne, iar explicaţiile nu aveau sens. Atunci când este deţinut cineva, nu trebuie să ajungă mort”, declară BBC un oficial militar.

”Era clar, la acea vreme, că ceva nu era în regulă”, potrivit acestei surse.

Au fost lansate mai multe avertismente, potrivit BBC, însă comandoul a fost autorizat să-şi încheie misiunea şi a fost desfăşurat în altă misiune, în 2012.

În 2014, Royal Military Police (RMP) a lansat o anchetă cu privire la 600 presupuse infracţiuni comise de către forţe britanice în Afganistan, inclusiv de către SAS.

Anchetatori declară BBC că au fost ”obstrucţionaţi” de către armata britanică şi că ancheta s-a încheiat în 2019.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.