Cinci membri ai echipajului au fost salvaţi şi se fac eforturi pentru salvarea altor 17, după ce o navă de marfă s-a răsturnat, miercuri, în largul prefecturii japoneze Nagasaki, a anunţat Paza de Coastă japoneză pentru CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Paza de coastă a declarat că a primit un semnal de ajutor de la nava Jin Tian, sub pavilion Hong Kong, marţi seară târziu, în timp ce se deplasa la 110 kilometri (68 de mile) la vest de Insulele Danjo, în Marea Chinei de Est.

Se crede că echipajul - 14 chinezi şi opt cetăţeni din Myanmar - a fost transferat pe bărci de salvare înainte ca marea agitată să afecteze salvarea lor, a precizat Paza de Coastă din Japonia.

Paza de coastă a trimis două bărci de patrulare la faţa locului, în timp ce trei nave private, inclusiv un petrolier, care navigau în apropiere, sunt implicate în operaţiunea de salvare.

Paza de coastă a precizat că nava ar fi trebuit să ajungă miercuri în portul Incheon, în Coreea de Sud. Aceasta a părăsit portul Klang din Malaezia la începutul lunii decembrie, potrivit site-ului de urmărire MarineTraffic.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.