Un bărbat de 51 de ani a fost arestat în cazul incendiului de duminică de la parlamentul Africii de Sud, relatează news24.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iniţial, bărbatul a fost interogat de anchetatori, iar la finalul interogatoriului el a fost arestat.

Un incendiu puternic a avut loc, duminică, la Cape Town, la parlamentul sud-african.

Preşedintele Cyril Ramaphosa a vizitat locul incendiului şi a calificat ceea ce s-a întâmplat drept “un eveniment teribil şi devastator”.

El a precizat că sistemul antiincendiu al clădirii nu a funcţionat cum ar fi trebuit şi i-a lăudat pe pompieri, care au intervenit rapid. Fără intervenţia lor, clădirea parlamentului ar fi ajuns să fie “o grămadă de cenuşă”, a adăugat Ramaphosa.

La stingerea incendiului au participat zeci de pompieri. Oficialii sud-africani au anunţat că întregul complex parlamentar a suferit daune semnificative. Alarma de incendiu de la parlament a sunat abia când pompierii erau deja acolo.

Nicio persoană nu a fost rănită.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.