Un avion Korean Air a ieşit de pe pistă la aterizare, duminică, la ora 23.07, la un aeroport din Filipine, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Autorităţile au anunţat că toţi cei 173 de oameni aflaţi la bord sunt în siguranţă, relatează AP şi Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ca urmare a incidentului, aeroportul de pe Insula Mactan din provincia Cebu a fost închis pe o perioadă nedeterminată.

Avionul Airbus A330 venit de la Incheon, din Coreea de Sud, a încercat de două ori să aterizeze înainte de a ieşi de pe pistă la a treia tentativă, a precizat Korean Air Lines Co.

Pasagerii au fost evacuaţi folosindu-se toboganele avionului.

Cel puţin patru avioane care ar fi trebuit să aterizeze pe aeroportul respectiv au fost reorientate către Manila şi către un aeroport din apropiere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.