Un avion folosit la formarea piloţilor Forţelor Aeriene şi Spaţiale franceze de la baza aeriană 701 din Salon-de-Provence a luat foc după ce a aterizat de urgenţă pe drumul naţional 113, în subprefectura Bouches-du-Rhône, declară primarul comunei Nicolas Isnard (LR), relatează Le Figaro Marseille.
Forţele Aeriene franceze anunţă într-un comunicat că avionul se afla într-un "zbor de instrucţie", având la bord un instructor şi un elev pilot - amândoi răniţi uşor.

"Conştienţi, membrii echipajului au fost preluaţi imediat de către echipe medicale de la baza aeriană", se arată în comunicat.
"A avut loc un incident în zbor. Avionul a trebuit să aterizeze de urgenţă şi a reuşit să aterizeze pe drumul naţional, în timp ce pe el circulau maşini. Aparent, la momentul aterizării a lovit parapetul şi a luat foc", se arată în comunicat.
"Este o realizare", a salutat primarul localităţii Salon-de-Provence. "Trebuie să aplaudăm dexteritatea profesorului instructor".
Riscul de incendiu este neglijabil în Bouches-du-Rhône, iar aproximativ 30 de pompieri de la nivelul departamentului au fost trimişi să stingă incendiul.
"O anchetă a Biroului Anchetelor Accidentelor şi de Securitate Aeronautică de Stat (BEA-E) va stabili cauzele acestui accident. O anchetă încredinţată Secţiei de Cercetare a Jandarmeriei Aeriene şi Spaţiale a fost de asemenea lansată", anunţă Forţele Aeriene.
Potrivit aceleiaşi surse, avionul care s-a prăbuşit, Cirrus SR-20, este alocat formării iniţiale a piloţilor - învăţarea pilotării şi a bazelor zborului.
El este staţionat la baza aeriană 701 de la Salon-de-Provence, în cadrul Şcolii Aeriene şi Spaţiale.




























