Un avertizor de integritate care susţine că a fost înlăturat din postul său guvernamental pentru că a atras atenţia în legătură cu pregătirea insuficientă pentru coronavirus a declarat joi, într-o audiere în Congresul american, că Statele Unite s-ar putea confrunta ”cu iarna cea mai întunecată” din timpurile recente, dacă nu îşi va îmbunătăţi reacţia la pandemie, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La câteva ore după ce preşedintele Donald Trump l-a criticat pe Twitter, informatorul Rick Bright a fost audiat într-o comisie a Camerei Reprezentanţilor în legătură cu nivelul de pregătire pentru pandemie.

Luna trecută, Bright a fost înlăturat din funcţia de director al Biomedical Advanced Research and Development Authority, sau BARDA (Autoritatea pentru Cercetări Avansate în Domeniul Biomedicinei), în cadrul Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Umane al SUA, responsabilă pentru dezvoltarea de medicamente pentru coronavirus.

”Ceea ce facem trebuie făcut cu atenţie, sub îndrumarea celor mai buni specialişti. Fereastra noastră de oportunitate se închide. Dacă nu vom reuşi să ne îmbunătăţim reacţia acum, pe bază ştiinţifică, mă tem să pandemia se va înrăutăţi şi va fi de lungă durată”, a afirmat Bright.

Pandemia a infectat aproape 1,4 milioane de oameni în Statele Unite, a omorât peste 82.000 şi a sufocat economia.

Bright a spus că nu va uita niciodată un email primit în ianuarie de la un furnizor american de măşti faciale medicale, care avertiza că există un deficit grav.

”A spus că suntem într-un mare impas. Lumea este. Trebuie să acţionăm. Şi am transmis acest mesaj la cel mai înalt nivel la care am avut acces în cadrul HHS şi nu am primit niciun răspuns”, a spus Bright.

Trump, care insistă pentru redeschiderea rapidă a economiei americane, a scris joi dimineaţă, pe Twitter, că Bright este ”un angajat nemulţumit”.

Preşedintele a afirmat că nu îl cunoaşte pe Bright care, ”cu această atitudine, nu ar trebui să mai lucreze pentru guvernul american.

La începutul acestei săptămâni, expertul în boli infecţioase Anthony Fauci a avertizat o comisie din Senat că o ridicare prematură a restricţiilor ar putea conduce la apariţia unor noi focare de infecţii cu coronavirus.

Trump a afirmat miercuri că avertismentul lui Faici nu poate fi acceptat.

Într-o plângere în calitate de avertizor de integritate depusă săptămâna trecută la o autoritate de reglementare guvernamentală, Bright a afirmat că a avertizat în privinţa coronavirusului în luna ianuarie şi a fost primit cu ostilitate de liderii HHS.

Bright, care luna trecută a fost redistribuit într-o nouă funcţie guvernamentală, a spus că a fost înlăturat din BARDA pentru că s-a opus eforturilor de a folosi medicamentele hidroxiclorochină şi clorochină pentru COVID-19.

Bright a afirmat luna trecută că guvernul american a promovat medicalentele ca un ”panaceu”, deşi ”în mod clar lipsesc dovezile ştiinţifice”.

Purtătorul de cuvânt al HHS, Caitlin Oakley, a contrazis afirmaţia lui Bright, afirmând marţi, într-o declaraţie, că acesta a fost transferat într-o funcţie unde i s-u încredinţat fonduro de circa 1 miliard de dolari pentru dezvoltarea de teste pentru diagnostice.

Subcomisia din Camera Reprezentanţilor l-a audiat joi şi pe Mike Bowen, co-proprietar al Prestige Ameritech, cel mai mare producător de măşti chirurgicale din Statele Unite.

Bowen este cel care i-a trimis emailul lui Bright, în ianuarie, avertisând că Statele Unite vor rămâne fără măşti faciale medicale, dacă nu va creşte producţia, potrivit documentelor incluse în plângerea de avertizor de integritate făcută de Bright.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.