Acordul Brexitului susţinut de premierul Theresa May are puţine şanse să fie prezentat săptămâna aceasta pentru a treia oară în Camera Comunelor, a recunoscut marţi ministrul Brexitului Steve Barclay, relatează Reuters.
”Cred că decizia speakerului (preşedintele Camerei Comunelor) constituie un obstacol şi cred că este puţin probabil un vot săptămâna aceasta”, a declarat Barclay la postul de televiziune Sky News.
#Brexit secretary @SteveBarclay says he doesn't want a delay to the UK's exit from the EU but a short extension is now necessary to pass the legislation for the Withdrawal Bill.
— Sky News Politics (@SkyNewsPolitics) March 19, 2019
Latest on the Brexit fallout here: https://t.co/AWHvHgoAjL pic.twitter.com/2uMYO1S4us
Preşedintele Camerei Comunelor John Bercow i-a dat peste cap planurile lui May, anunţând luni că nu va autoriza un vot asupea unui text identic cu cel deja respins.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Bercow a subliniat că se va opune unui vot al deputaţilor asupra ”unei moţiuni identice sau în mod substanţial identice” celei respinse de deputaţi masiv la 12 martie.
Parlamentul de la Westminster a refuzat în două rânduri - la 15 ianuarie, cu 432 la 202 voturi, iar la 12 martie cu 391 de voturi la 242 - să ratifice acordul retragerii încheiat de negociatori britanici şi europeni în noiembrie.
Întrebat dacă actuala sesiune parlamentară ar trebui scurtată, ceea ce ar implica intervenţia reginei Elizabeth a II-a, Steve Barclay a răspuns că nu.
”Unul dintre lucrurile cu care toată lumea este de acord este că o implicare a Majestăţii Sale în problemele Brexitului nu este o soluţie, eu nu consider acest lucru o opţiune realistă”, a declarat ministrul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...