Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Francois Hollande şi premierul italian Matteo Renzi anunţă că Uniunea Europeană nu va purta negocieri cu Marea Britanie asupra ieşirii din blocul european până când Londra nu va activa articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, transmit The Associated Press şi BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Berlinul, Parisul şi Roma se opun deschiderii unor negocieri post-Brexit cu Londra atât timp cât Marea Britanie nu a formulat în mod oficial o cerere de ieşire din Uniunea Europeană, a declarat luni Merkel.

"Suntem de acord asupra faptului că nu vor avea loc discuţii formale sau informale asupra ieşirii Marii Britanii din UE atât timp cât nu va exista o cerere de ieşire din UE la nivelul Consiliul European", a declarat, citat de AFP, cancelarul german luni, la Berlin, flancat de preşedintele francez şi premierul italian.

Merkel i-a primit luni pe cei doi omologi ai săi în capitala germană.

Cei trei lideri au îndemnat la un "nou impuls" în vederea consolidării Uniunii.

Britanicii au votat joi - cu 52% la 48% din voturile exprimate -, într-un referendum istoric, pentru ieşirea Regatului Unit din blocul Celor 28.

Pieţele financiare britanice continuă să fie volatile în urma consultării, lira sterlină a atins cel mai scăzut nivel - în faţa dolarului - din ultimii 31 de ani, iar unele tranzacţii cu acţiuni au fost oprite temporar.

Împreună cu Marea Britanie, Germania, Franţa şi Italia deţin cele mai mari economii din UE.

"Suntem de acord că Articolul 50 al tratatelor europene este foarte clar - un stat membru care doreşte să părăsească UE este necesar să notifice Consiliul European", a subliniat Merkel, citată de BBC, în această conferinţă de presă comună cu Hollande şi Renzi, la sediul Cancelariei.

"Nu pot avea loc alte etape până când nu se întâmplă acest lucru. Numai atunci va prezenta Consiliul European liniile directoare în virtutea cărora se va negocia o ieşire" a Marii Britanii din Uniune, a continuat ea.

"Acest lucru înseamnă că, iar noi am convenit asupra acestui lucru, nu vor avea loc discuţii formale sau informale asupra ieşirii Marii Britanii din UE atât timp cât nu va exista o cerere de ieşire din UE la nivelul Consiliul European", a conchis ea.

Preşedintele Hollande şi premierul Renzi au subliniat asupra necesităţii ca procesul ieşirii Marii Britanii din UE să aibă loc cât mai rapid posibil şi să se concentreze asupra provocărilor cu care se confruntă cele 27 de state rămase în blocul european.

"Responsabilitatea noastră nu este să pierdem timp în problema ieşirii Regatului Unit şi a noilor confruntări (cu care se confruntă) Cei 27", a declarat Hollande.

"Nimic nu e mai rău ca incertitudinea", a subliniat şeful statului francez.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.