Uniunea Europeană (UE) a sancţionat luni 19 oficiali de rang înalt din cadrul regimului lui Nicolas Maduro cu privire la rolul pe care l-au jucat în fapte şi decizii care au adus atingere democraţiei şi statului de drept în Venezuela, anunţă Uniunea într-un comunicat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această decizie, validată luni de către miniştrii de Externe ai Celor 27, creşte la 55 numărul oficialilor şi funcţionarilor din Guvernul lui Nicolás Maduro sancţionaţi de UE prin interdicţii de călătorie şi blocarea activelor pe teritoriul european.

”Aceste măsuri ţintite sunt concepute pentru a nu avea efecte umanitare negative sau consecinţe nevoite asupra populaţiei venezuelene şi pot fi anulate”, se precizează în comunicat.

”Persoanele adăugate pe listă sunt responsabile de atingeri la adresa drepturilor electorale ale opoziţiei şi funcţionării democratice a Adunării Naţionale, dar şi de încălcări grave ale drepturilor omului şi restricţii ale libertăţilor fundamentale”, subliniază Uniunea.

Doi deputaţi din cadrul noii Adunări Naţionale ”nedemoratic aleasă” - Jose Bernabe Gutierrez Parra, liderul Partidului Accion Democratica, şi Jose Dionisio Brito Rodriguez, liderul Partidului Primero Justicia - se află între persoanele sancţionate.

UE îi sancţionează, de asemenea, pe Omar Jose Prieto, guvernatorul statului Zulia, pe comandantul Forţelor armate Remigio Ceballos Ichaso şi trei oficiali din cadrul Consiliului Electoral, inclusiv pe preşedinta acestuia,  Indira Maira Alfonzo Izaguirre.

Uniunea anunţa în ianuarie că este pregătită să impună măsuri restrictive suplimentare, având în vedere deteriorarea situaţiei în Venezuela, în urma alegerilor din decembrie 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.