Europa ar trebui să preia 500.000 de refugiaţi din Orientul Mijlociu în următorii cinci ani, dacă vrea să reducă afluxul de migranţi ilegali, a anunţat, miercuri, organizaţia caritabilă Comitetul Internaţional de Salvare (International Rescue Committee, IRC), condusă de fostul ministru britanic de Externe David Miliband, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Într-un raport dat publicităţii cu o zi înainte de summitul UE-Turcia consacrat migraţiei, ONG-ul cu sediul la New York a apreciat că preluarea a 108.000 refugiaţi într-un an, dintre care jumătate din Siria, este “un obiectiv corect şi tangibil”.

“Europa poate şi trebuie să facă mai mult”, a subliniat IRC.

 “Alegerea pentru Europa nu este între a primi refugiaţi şi a nu primi refugiaţi (...). Se pune problema dacă refugiaţii vin într-un mod legal, ordonat, controlat sau în mod ilegal, dezordonat, care îmbogăţeşte traficanţii”,  a spus fostul şef al diplomaţiei de la Londra.

Propunerea IRC se bazează pe presupunerea că numărul refugiaţilor sirieni care încearcă să ajungă în Europa va creşte în continuare, a precizat el.

Turcia a propus, la începutul lunii, să preia toţi migranţii care au ajuns pe insulele elene după intrarea în vigoare a acordului, în schimbul unui ajutor de şase miliarde de euro. În baza planului, UE va primi câte un refugiat direct din Turcia pentru fiecare sirian luat de Ankara de pe insulele elene din Marea Egee.

De asemenea, Turcia vrea accelerarea procesului de aderare la UE şi ridicarea vizelor în luna iunie, mai devreme decât era prevăzut.

Proiectul de acord va fi dezbătut joi şi vineri de liderii europeni şi turci.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.