Elicoptere au asigurat sprijin aerian, vehicule blindate au fost desfăşurate în teren, iar soldaţii au tras în ţinte inamice, marţi, cadrul unor exerciţii militare de amploare găzduite de Ucraina, la care participă Statele Unite, Polonia şi Lituania, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Exerciţiile militare, numite Three Swords-2021, implică participarea a peste 1.200 de milirtari şi a peste 200 de vehicule de luptă, în  perioada 17 -30 iulie, îm poligonul de pregătire Iavoriv din regiunea Lvov.

”Aţi văzut mai multe exerciţii tactice. Ele arată un nivel ridicat de pregătire şi disponibilitatea partenerilor noştri de a respinge în comun agresivitatea", a spus Evhen Moisiuk, comandantul forţelor ucrainene de asalt aerian, într-un briefing de presă.

Exerciţiile au loc pe fondul tensiunilor crescute dintre NATO şi Moscova, care a declarat în iunie că a tras focuri de avertizare şi a lansat bombe în direcţia unei nave de război britanice pentru a o alunga din apele Mării Negre în largul coastei Crimeei.

Relaţiile dintre Kiev şi Moscova au scăzut după ce Rusia a ocupat Crimeea şi din cauza sprijinului Rusiei pentru forţele separatiste în conflictul din regiunea Donbass, din estul Ucrainei.

Ucraina şi Statele Unite au organizat în iunie un exerciţiu militar separat, Sea Breeze, care a implicat mai mult de 30 de ţări, în Marea Neagră şi sudul Ucrainei, în pofida solicitărilor ruseşti de a anula exerciţiile.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.