Armata ucraineană a declarat marţi că s-a retras din alte două sate din apropierea oraşului Avdiivka, în estul ţării, care a fost capturat la începutul acestei luni de forţele ruse, pierzând astfel şi mai mult teren, în timp ce sprijinul aliaţilor săi occidentali se diluează, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un comandant ucrainean de rang înalt a spus că trupele îşi consolidează noi poziţii defensive la vest de oraşul Avdiivka, a cărui capturare a fost cea mai mare victorie pe câmpul de luptă al Rusiei din ultimele nouă luni.

Purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Dmitro Lîhovi, a declarat că trupele s-au retras din Sieverne şi Stepove, la o zi după ce Kievul anunţase că a abandonat satul Lastocikîne.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"Forţele noastre s-au retras din micile sate Sievierne şi Stepove... Lupte grele pentru Sievierne au avut loc ieri seara şi în cursul nopţii", a declarat Lîhovi, adăugând că Rusia a suferit pierderi semnificative în această luptă.

Ucraina se retrage pe poziţii la nivelul restului liniei de front din est, pe un teren mai potrivit pentru apărare, a spus Lîhovi.

Sieverne şi Stepove aveau o populaţie totală de mai puţin de 100 de persoane înainte de invazie.

Ministerul rus al Apărării a declarat că a capturat Sieverne, la doi ani şi trei zile de când Moscova a lansat invazia la scară largă a vecinului său în ceea ce Kremlinul numeşte o "operaţiune militară specială". Ministerul a precizat că trupele sale au "ocupat linii şi poziţii mai avantajoase" şi au lovit efective şi echipamente ucrainene în apropierea altor trei aşezări.

Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent afirmaţiile de pe câmpul de luptă ale ambelor tabere.

Avdiivka a rezistat atacurilor ruseşti neîncetate de la jumătatea lunii octombrie. Capturarea oraşului, în care practic nicio clădire nu a mai rămas intactă, a fost cea mai mare victorie rusească de când a cucerit oraşul Bahmut, la fel de devastat, mai la nord-est, în mai anul trecut.

Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat capturarea Avdiivka ca pe un "succes absolut" şi a promis că va continua eforturile pentru a-şi asigura controlul asupra întregii regiuni ucrainene Doneţk, în estul Ucrainei, pe care a pretins că a anexat-o în octombrie 2022.

Un comandant ucrainean, Oleksandr Tarnavski, a declarat pe Telegram: "În sectorul Avdiivka, linia de apărare în zonele Tonenke, Orlivka şi Berdîci a fost stabilizată". Forţele ruseşti au eşuat în încercările lor de a avansa în două zone mai la sud, inclusiv în satul Robotîne, controlat de ucraineni şi foarte disputat, a adăugat generalul de rang înalt.

Efortul Ucrainei de a menţine Avdiivka, care se află la doar aproximativ 10 km de oraşul-cheie Doneţk, controlat de ruşi, a forţat-o să apere un teren incomod care se întindea în zonele ocupate de ruşi.

Pierderea sa de teritoriu survine în condiţiile în care Ucraina se confruntă cu o criză de cartuşe de artilerie şi alte provizii militare, în timp ce sprijinul occidental promis nu a sosit, iar un pachet de ajutor american este blocat de republicanii din Congres.

Preşedintele american Joe Biden şi principalii democraţi s-au întâlnit marţi cu republicani de rang înalt din Congres pentru a face din nou presiuni pentru deblocarea ajutorului de aproximativ 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Într-o declaraţie a Casei Albe emisă după întâlnire, Biden a declarat că "a discutat despre modul în care Ucraina a pierdut teren pe câmpul de luptă în ultimele săptămâni şi este forţată să raţionalizeze muniţia şi proviziile din cauza inacţiunii Congresului".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.