Apărarea antiaeriană mobilă a Ucrainei are suficientă muniţie pentru a face faţă "câtorva" noi atacuri ruseşti de amploare, dar stocurile sale nu pot fi refăcute decât cu ajutorul Occidentului, avertizează un general ucrainean.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Deşi armata ucraineană susţine în prezent că reuşeşte să doboare cu succes majoritatea rachetelor şi dronelor lansate de Rusia, aceste atacuri s-au înmulţit în ultimele zile şi continuă să facă numeroase victime: aproximativ cincizeci de persoane au fost ucise în atacul de vineri, dintre care 30 la Kiev, cinci în cel de marţi şi sute de civili au fost răniţi.

"În situaţia actuală, în ceea ce priveşte sistemele mobile de apărare antiaeriană, există suficiente muniţii (...) pentru a rezista la următoarele atacuri puternice", a subliniat generalul Serghei Naiev, comandantul forţelor comune ucrainene, intervievat miercuri de AFP în timpul unei reuniuni cu alţi militari în apropiere de Kiev.

"Dar, pe termen mediu şi lung, vom avea desigur nevoie de ajutorul ţărilor occidentale pentru a reface stocul de rachete", a adăugat responsabilul acestor unităţi, a căror principală sarcină este de a apăra cerul deasupra capitalei.

Pentru el, prioritatea este de a "obţine mai multe muniţii" de la o armată rusă care "vrea cu adevărat să epuizeze sistemul de apărare aeriană".

Potrivit preşedintelui Volodimir Zelenski, Rusia a trimis aproape 300 de rachete şi peste 200 de drone explozive Shahed împotriva Ucrainei începând din 29 decembrie 2023.

În ceea ce priveşte unităţile generalului Naiev, acestea sunt dotate cu sisteme mobile şi nu cu echipamente mai avansate precum Patriot-urile americane, care sunt capabile să doboare rachetele hipersonice ruseşti Kinjal. "Desigur, am dori mai multe rachete pentru Patriots şi sisteme în sine", a continuat acest ofiţer ucrainean de rang înalt.

Ultimele două valuri de atacuri masive ruseşti au fost o ocazie pentru oficialii ucraineni de a îndemna Occidentul să-şi intensifice ajutorul, după aproape doi ani de invazie rusă.

Generalul Naiev a înmânat medalii soldaţilor care protejează cerul, lăudând o "rată de eficienţă de aproximativ 90%" în timpul atacului aerian rusesc de marţi.

"Niciun alt sistem de apărare aeriană din lume nu este capabil să obţină astfel de rezultate, mai ales când vine vorba de lupta împotriva Rusiei", a declarat el.

Cu toate acestea, locuitorii unei clădiri distruse de ultimele atacuri ruseşti la Kiev au declarat marţi, pentru AFP, că sunt furioşi că apărarea ucraineană nu a reuşit să le salveze casele.

În ceea ce-l priveşte pe generalul Naiev, el promite că "îmbunătăţirea eficacităţii sistemului de apărare aeriană este sarcina noastră şi lucrăm la ea 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.