Forţele ucrainene au respins un nou asalt rusesc în apropiere de oraşul Vuhledar, în estul regiunii Doneţk, şi au continuat încercarea de a avansa în sud, a anunţat joi preşedintele Volodimir Zelenski într-un mesaj pe Telegram, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vuhledar, un bastion deţinut de ucraineni la o răspântie strategică între liniile de front din est şi din sud, a cunoscut unele dintre cele mai sângeroase lupte din războiul de amploare care durează de 20 de luni.

"A existat o tentativă a inamicului de a avansa în direcţia Vuhledar, dar soldaţii noştri au oprit-o, provocând pierderi grele inamicului: zeci de echipamente, mulţi morţi şi răniţi", a declarat Zelenski pe Telegram.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Anunţul, făcut de însuşi preşedintele ţării, vine într-un moment delicat pe frontul ucrainean.

CITEȘTE ȘI Time - Membru al echipei lui Zelenski: Se simte trădat de aliaţii occidentali. L-au lăsat fără mijloacele de a câştiga războiul, doar cu mijloacele de a-i supravieţui / Zelenski: Nimeni nu crede în victoria noastră ca mine

Armata ucraineană a declarat că luptele s-au intensificat de-a lungul frontului estic în ultimele săptămâni şi că Rusia încearcă să se regrupeze şi să îşi recupereze din pierderile suferite în apropierea oraşului Avdiivka, din estul ţării, înainte de a lansa mai multe atacuri.

"Inamicul continuă să încerce să încercuiască Avdiivka, dar acum nu atât de activ - inamicul încearcă să se regrupeze şi să recupereze pierderile, pentru a ataca mai departe", a declarat Oleksandr Ştupun, purtător de cuvânt al Comandamentului militar ucrainean Tavria.

Rusia şi-a reluat la jumătatea lunii octombrie ofensiva încercând să copleşească poziţiile ucrainene cu atacuri constante de artilerie şi valuri de trupe şi vehicule de luptă, potrivit autorităţilor locale şi militare din Ucraina.

COMENTARII-CHEIE ALE LUI ZALUJNI PUBLICATE DE THE ECONOMIST 

Războiul dintre Ucraina şi Rusia se îndreaptă spre o nouă etapă de lupte statice şi de uzură, o fază care ar putea permite Moscovei să îşi refacă puterea militară, a avertizat şeful armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujni, într-un articol publicat în The Economist. El a spus că armata sa are nevoie de noi capacităţi militare cheie şi de inovaţie tehnologică pentru a ieşi din noua fază a războiului, aflat acum în cea de-a 21-a lună. Folosind un limbaj frust, el a descris riscul unor lupte prelungite, de uzură: "Acest lucru va fi în beneficiul Rusiei, permiţându-i să-şi reconstruiască puterea militară, ameninţând în cele din urmă forţele armate ale Ucrainei şi statul însuşi".

Articolul său vine după aproape cinci luni de la o contraofensivă ucraineană majoră care nu a făcut niciun progres serios împotriva liniilor defensive ruseşti puternic fortificate şi în condiţiile în care se aşteaptă ca luptele să încetinească pe măsură ce vremea se înrăutăţeşte.

Cum trupele ruseşti au trecut la ofensivă în unele părţi din estul ţării, Kievul se teme că Moscova intenţionează să declanşeze o nouă campanie de atacuri aeriene pentru a-i paraliza reţeaua electrică, la fel ca iarna trecută, aruncând milioane de oameni în întuneric şi frig.

"La fel ca în Primul Război Mondial, am ajuns la un nivel tehnologic care ne pune în impas", a declarat Zalujni într-un interviu publicat alături de articolul său. Articolul a evidenţiat avantajul puterii aeriene a Rusiei ca fiind un factor care a îngreunat înaintarea Kievului şi care a determinat Ucraina să efectueze atacuri masive cu drone pentru a supraîncărca apărarea aeriană a Rusiei. "Armele de bază, cum ar fi rachetele şi obuzele, rămân esenţiale. Dar forţele armate ale Ucrainei au nevoie de capacităţi şi tehnologii militare cheie pentru a ieşi din acest tip de război. Cea mai importantă este puterea aeriană", a arătat şeful Statului Major al armatei ucrainene.

El a spus că Ucraina trebuie să se perfecţioneze în distrugerea artileriei ruseşti şi să conceapă o tehnologie mai bună de distrugere a minelor, afirmând că proviziile occidentale s-au dovedit insuficiente în faţa câmpurilor minate ruseşti care se întindeau pe o distanţă de 20 km în unele zone.

Zalujni mai spune că este o prioritate pentru Ucraina să îşi consolideze forţele de rezervă, în ciuda faptului că a remarcat că are o capacitate limitată de a le instrui în interiorul ţării şi a subliniat lacunele din legislaţie care au permis oamenilor să se sustragă serviciului militar. "Încercăm să rezolvăm aceste probleme. Introducem un registru unificat al recruţilor şi trebuie să extindem categoria de cetăţeni care pot fi chemaţi la pregătire sau la mobilizare", a scris el. "De asemenea, introducem un stagiu de luptă, care presupune plasarea personalului nou mobilizat şi instruit în unităţi experimentate din prima linie pentru a-i pregăti", a mai anunţat el.

CITEȘTE ȘI Kremlinul contestă ”impasul” în Războiul din Ucraina evocat de Zalujni

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.