O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare a petrolului din Rusia, provocând un incendiu, a anunţat un oficial rus. Acest sit, care aparţine companiei petroliere ruse Başneft, se află în suburbia oraşului Ufa, situat în centrul teritoriului rus, la aproximativ 1.400 de kilometri de linia frontului din Ucraina, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Videoclipurile difuzate pe reţelele sociale par să arate o dronă care zboară spre acest complex înainte de a exploda într-o minge de foc, aruncând un nor de fum spre cer.

„Astăzi, o instalaţie a Başneft a fost ţinta unui atac terorist cu drone”, a declarat şeful regiunii ruse Başkortostan, Radii Habirov, pe Telegram.

Una dintre aceste drone s-a prăbuşit peste fabrică, în timp ce alta a fost doborâtă, a continuat el. „Nu au existat morţi sau răniţi. Unitatea de producţie a suferit daune minore şi a izbucnit un incendiu, care este în prezent în curs de stingere”, a mai spus Habirov.

O sursă din cadrul serviciului de informaţii al armatei ucrainene (GUR) a revendicat responsabilitatea pentru acest atac într-o declaraţie pentru AFP.

De când Rusia a declanşat în februarie 2022 o ofensivă militară de amploare în Ucraina, aceasta a ripostat în special prin atacarea rafinăriilor de petrol ruseşti, pentru a limita capacitatea Moscovei de a finanţa acest conflict. Un val de atacuri ucrainene asupra acestor instalaţii în timpul verii a afectat capacitatea industrială a unora dintre cele mai importante dintre ele şi a determinat creşterea preţurilor la pompă.

În 2016, Kremlinul a descris complexul de rafinare a petrolului Başneft din Ufa ca fiind „unul dintre cele mai mari” din Rusia, subliniind că produce peste 150 de tipuri de produse petroliere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.