Apărarea aeriană a Ucrainei a doborât aproximativ 55 de avioane de luptă ruseşti de la începutul războiului, a declarat, luni, comandantul Forţelor Aeriene americane în Europa, adăugând că Rusia nu a reuşit niciodată să stabilească o superioritate aeriană asupra Ucrainei, transmite CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rusia era conştientă de apărarea aeriană a Ucrainei, a declarat generalul James Hecker la Conferinţa Air, Space & Cyber din Washington, DC, dar loviturile iniţiale ale Rusiei de la sfârşitul lunii februarie nu au reuşit să distrugă această apărare, cum ar fi rachetele sol-aer. 

Drept urmare, după şase luni de război, avioanele ruseşti zboară rareori în adâncime în Ucraina şi, în schimb, trag cu rachete cu rază lungă de acţiune. 

 "Când au încercat să îşi ducă avioanele de luptă şi avioanele în interiorul acestor zone de angajare a rachetelor [ucrainene], au fost doborâte", a declarat Hecker.  

"Aproximativ 55 de avioane de luptă ruseşti au fost doborâte de apărarea antiaeriană şi antirachetă integrată pentru Ucraina”, a adăugat el.  

Luni, Ministerul britanic al Apărării a declarat că Rusia a pierdut 55 de avioane de luptă de la începutul războiului, inclusiv patru care au fost "foarte probabil" pierdute în ultimele 10 zile. 

  

  

  

  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.