Condamnaţii la moarte în Idaho, un stat situat în vestul Statelor Unite, ar putea fi ucişi cu plutonul de execuţie, în cazul în care nu este disponibilă o injecţie letală, potrivit unei legi adoptate de Congresul local, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest text - adoptat cu 24 la 11 voturi de Senatul acestui stat conservator - urmează să fie ratificat de către guvernatorul statului Brad Little.

Idaho ar urma să devină astfel al cincilea stat american care aprobă această metodă de execuţie, după Utah, Oklahoma, Mississippi şi South Carolina, potrivit organizaţiei Death Penalty Information Center.

Începând din 1976 , odată cu sfârşitul unii scurt moratoriu al pedepsei cu moartea în Statele Unite, doi bărbaţi şi o femeie au fost executaţi în acest fel - toţi în Utah (vest).

Ultima execuţie de acest fel a avut loc în 2010.

Statele americane care aplică pedeapsa cu moartea au mari dificultăţi în a-şi procura substanţele necesare unei injecţii letale, din cauza opoziţiei laboratoarelor farmaceutice - care nu vor să fe asociate pedepsei capitale.

O ucidere cu plutonul de execuţie poate avea loc în Idaho numai în cazul în care o injecţie letală este imposibilă.

Asociaţia de apărarea libertăţilor civice ACLU denunţă adoptarea acestei legi drept ”îngrozitoare” şi denunţă textul drept ”arhaic”.

”Un pluton de execuţie este extrem de macabru (...). Asemenea execuţii lasă stigmate de durată tuturor celor implicaţi”, denunţă într-un comunicat ACLU Idaho.

Oamenii ucişi cu plutonul de execuţie ”sunt supuşi, cel mai probabil, unui nivel extrem de durere şi tortură”, denunţă organizaţia, care citează experţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.