Turcia a trimis o solicitare oficială către NATO şi aliaţi pentru asistenţă în gestionarea consecinţelor cutremurului de luni, informează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ankara a solicitat asistenţă şi echipamente medicale, unităţi de căutare şi salvare în mediul urban, precum şi "spitale de campanie complet echipate, rezistente la condiţii meteo extreme, cu personal tehnic pentru asamblare".

Răspunsul Alianţei este administrat de Centrul euroatlantic de coordonare a răspunsului la dezastre al NATO, care se află la sediul NATO din Bruxelles.

Un cutremur extrem de puternic a ucis peste 2.300 de persoane şi a rănit alte câteva mii, luni, în Turcia şi în nord-vestul Siriei, potrivit celui mai recent bilanţ. Blocuri înregi de locuinţe s-au prăbuşit, oar distrugerile în oraşele siriene deja devastate de ani de război sunt imense.

Cutremurul cu magnitudinea 7,8, care a avut loc înainte de răsărit, pe o vreme aspră de iarnă, a fost cel mai grav care a lovit Turcia în acest secol. Seismul a fost urmat, luni, în jurul prânzului, de un alt cutremur mare, cu magnitudinea de 7,5, considerat a fi o replică a primului. Nu se ştie clar deocamdată cât de mari au fost pagubele provocate de cel de-al doilea cutremur, care, ca şi primul, a fost resimţit în întreaga regiune şi i-a pus în pericol pe salvatorii care se străduiau să scoată victimele dintre dărâmături.

Conexiunile slabe la internet şi drumurile deteriorate în cele mai afectate oraşe din sudul Turciei, unde locuiesc milioane de oameni, au împiedicat eforturile de evaluare şi de abordare a impactului. În plus, în unele zone este de aşteptat ca temperaturile să scadă până aproape de zero grade peste noapte, înrăutăţind condiţiile pentru persoanele prinse sub dărâmături sau rămase fără adăpost. Luni au căzut ploi, după ce furtuni de zăpadă au măturat ţara în weekend.

Preşedintele Tayyip Erdogan, care se pregăteşte pentru alegeri dificile în luna mai, a calificat dezastrul drept unul istoric şi cel mai grav cutremur care a lovit Turcia din 1939 încoace şi a declarat că autorităţile fac tot ce pot. "Toată lumea îşi pune inima şi sufletul în eforturi, deşi sezonul de iarnă, vremea rece şi cutremurul care a avut loc în timpul nopţii face ca lucrurile să fie mai dificile", a spus el.

Erdogan a declarat că 45 de ţări s-au oferit să ajute la eforturile de căutare şi salvare. Între acestea, Rusia, Israel, chiar şi Cipru - cu care Ankara are relaţii tensionate - şi Ucraina lovită de război.  

CITEȘTE ȘI Raed Arafat, despre echipa care pleacă în Turcia: Este formată din 60 de persoane, 4 câini utilitari specializaţi pe cutremure / MApN a pus la dispoziţie trei aeronave, care vor transporta 7 tone de echipamente / Aproape toată Europa se mobilizează - FOTO


Statele Unite sunt "profund îngrijorate" de cutremur şi sunt pregătite să ofere asistenţă, a declarat consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan.

"Combinaţia dintre magnitudinea mare şi adâncimea mică a făcut ca acest cutremur să fie extrem de distructiv", a declarat Mohammad Kashani, profesor asociat de inginerie structurală şi cutremure la Universitatea din Southampton, citat de Reuters.

CITEȘTE ȘI UPDATE: Cutremur cu magnitudinea de moment de 7,8 produs în Turcia / Bilanţul depăşeşte 2.300 de morţi în Turcia şi Siria / Nou cutremur, de magnitudinea 7,5, în sud-estul Turciei, în apropierea oraşului Ekinozu / În regiunile afectate vine frigul - VIDEO

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.