Turcia s-a retras în mod oficial, joi, din Convenţia internaţională de la Istanbul împotriva violenţelor cărora le sunt supuse femeile, punând astfel în aplicare o decizie anunţată în martie de către preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, criticată atât de către numeroşi cetăţeni turci, cât şi de către aliaţii occidentali ai Ankarei, relatează Reuters.
Mii de manifestanţi ies în stradă joi, după ce o Curte de Apel a respins un recurs în vederea unei suspendări a retragerii Turciei din convenţie.
”Ne vom connua lupta”, a anunţat miercuri preşedinta Federaţei Asociaţiilor Femeilor Turce, Canan Gullu.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
”Turcia îşi trage singură un glonţ în picior prin această decizie”, denunţă ea.
Femei şi alte grupuri vulnerabile dau dovadă de o reticenţă în a cere ajutorul şi îl acceptă mai puţin, începând din martie,în contextul în care dificultăţi economice din cauza crizei sanitare cauzată de covid-19 au accentuat violenţele domestice, subliniază ea.
Convenţia de la Istanbul, negociată în oraşul turc şi ratificată în 2011, obligă semnatarii să prevină violenţele domestice, să declanşeze urmăriri penale în caz contrar şi să promoveze egalitatea între femei şi bărbaţi.
Numeroşi conservatori din Turcia şi mai ales din rândul partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamisto-conservator) al preşedintelui Recep Tayyip Erdohgan consideră că prevederile convenţiei dăunează structurii familiale.
Unii dintre ei consideră că această convenţie promovează homosexualitatea, din cauza principiilor împotriva discriminării pe bază de orientare sexuală, prevăzute în text.
”Retragerea ţării noastre din Convenţie nu va antrena vreo lacună juridică sau practică în prevenirea violenţei la care sunt supuse femeile”, dă asigurări, într-un text transmis marţi tribunalului administrativ, preşedinţia turcă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.