Turcia a demarat luni, la Izmir, procesul a 270 de persoane suspectate de implicare în tentativa de puci din luna iulie. Printre cei judecaţi se numără clericul Fethullah Gulen, desemnat drept instigatorul tentativei de lovitură de stat şi judecat în lipsă. Acesta este procesul cu cei mai mulţi acuzaţi din istorie, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prima audiere a avut loc sub înaltă securitate, scrie agenţia de presă proguvernamentală Anadolu, precizând că blindate uşoare ale Jandarmeriei, drone şi câini au fost desfăşuraţi pentru a asigura ordinea.

Cei 270 de acuzaţi, dintre care 152 sunt în arest preventiv, sunt judecaţi pentru „tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale”, pentru „apartenenţă la o organizaţie teroristă” şi „tentativă de înlăturare a Parlamentului sau de împiedicare a sa să îşi îndeplinească datoriile”.

Inculpaţii riscă până la două condamnări la închisoare pe viaţă fiecare.

Majoritatea acuzaţilor sunt militari, inclusiv numeroşi foşti ofiţeri de rang înalt, precum fostul general responsabil de regiunea Mării Egee, Memduh Hakbilen.

Procedurile judiciare lansate după puciul eşuat sunt de o amploare fără precedent în Turcia, unde peste 43.000 de oameni au fost arestaţi în epurările lansate după tentativa de lovitură de stat din 15 iulie şi după instaurarea stării de urgenţă.

În afară de presupuşii pucişti, epurările lansate după 15 iulie vizează mediile prokurde şi presa, ceea ce a determinat ONG-urile să acuze puterea că profită de starea de urgenţă pentru a înăbuşi criticile.

De asemenea, amploarea măsurilor a provocat îngrijorare în Occident, în special în Uniunea Europeană, ale cărei relaţii cu Turcia s-au degradat în ultimele luni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.