Donald Trump vrea să participe la un miting de campanie, sâmbătă, în Florida un stat-cheie în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie -, la doar câteva zile după ce a plecat din Spitalul Militar Walter Reed, unde era îngrijit după ce s-a infectat cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi în timp ce democraţii îi pun la îndoială capacitatea de a guverna, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cred că voi încerca să fac un miting de campanie sâmbătă seara, dacă avem suficient timp să-l organizăm, dar vrem să avem un miting, probabil în Florida, sâmbătă seara”, a declarat Trump la Fox News, cu o voce uneori răguşită.

Cu puţin timp mai înainte, medicul său a deschis uşa întoarcerii sale la activităţile publice - începând de sâmbătă -, afirmând că preşedintele a ”reacţionat per ansamblu extrem de bine la tratamentul” împotriva covid-19.

Sâmbătă va fi a zecea zi de când miliardarul republican a fost testat pozitiv, iar ”pe baza traiectoriei unor diagnostice avansate pe care echipa le face, mă aştept ca preşdintele să-şi poată relua activităţile publice la acel moment, fără vreun risc”, a anunţat medicul Casei Albe Sean Conley, fără să anunţe dacă Trump a fost testat negatov cu covid-19.

Devansat în sondaje de către rivalul său democrat Joe Biden, cu 26 de zile înainte de alegerile prezidenţiale, tribunul vrea să-şi reia campania, întreruptă în mod brusc de boală la 2 octombrie.

Spitalizat vineri, el s-a întors, trei zile mai târziu, într-o punere în scenă teatrală, la Casa Albă.

După ce a postat mai multe înregistrări video dezlânate pe contul său de Twitter, Donald Trump a acordat joi primul său interviu de când a fost diagnosticat.

În acest interviu dezlânat, de peste o oră, la Fox Business, el a catalogat-o talmeş-balmeş drept ”monstru” pe democrata Kamala Harris - prima parteneră de cursă de culoare, care poate deveni prima femeie vicepreşedintă a Statelor Unite -, drept ”deficient intelectual” pe Joe Biden şi  - în mod neobişnuit - i-a atacat pe cei doi cei mai lioiali secretari ai săi - Mike Pompeo şi Bill Barr.

În ceea ce priveşte noul coronavirus, care a ucis peste 210.000 de oameni în Statele Unite, preşedintele în exerciţiu, în vârstă de 74 de ani, care este clinic obez, a reafirmat că se simte în mare formă.

ÎNDOIELI CU PRIVIRE LA CAPACITĂŢILE LUI TRUMP

Donald Trump suferă ”de o disociere a realităţii, care ar fi amuzantă, dacă n-ar fi criminală”, a reacţionat preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi, amintind greul bilanţ al Statelor Unite, cea mai îndoliată ţară din lume de pandemia covid-19.

Apoi - o adevărată lovitură de trăsnet -, ea a nunţat că urmează să prezinte vineri o lege în vederea înfiinţării unei Comisii de anchetă cu privire la capacităţile lui Donald Trump de a conduce Statele Unite.

Această Comisie se înscrie în al 25-lea Amendament al Constituţiei americane, care prevede ca preşedintele să cedeze frâiele puterii vicepreşedintelui, dacă nu mai este în măsură să guverneze.

Nancy Pelosi urmează să prezinte textul într-o conferinţă de presă, la Congres, vineri, la ora 14.15 GMT (17.15, ora României).

Este o adevărată declaraţie de război adresată republicanilor, care au reacţionat cu o virulenţă rară, acuzând-o pe democrată că plănuieşte o ”lovitură de stat”.

Rezultatul acestei iniţiative rămâne foarte incert, în contextul în care Donald Trump beneficiază de o susţinere largă a Partidului său Republican în Senat, în care este majoritar.

”Estimez că cetăţenii trebuie să cunoască starea sănătăţii preşedintelui”, a subliniat Nancy Pelosi, oaia neagră a lui Donald Trump.

”Nancy Pelosi Nebuna este cea care ar trebui pusă sub observaţie. Ei nu-i spun Nebuna degeaba”, a reacţionat Donald trump pe Twitter.

CONFUZIE CU PRIVIRE LA DEZBATERI

Tonul a urcat, de asemenea, între echipele lui Donald Trump şi rivalului său democrat Joe Biden, pe tema viitoarelor dezbateri ale acestora, suişuri şi coborâşuri alimentând confuzia într-o campanie prezidenţială deja bulversată de pandemia covid-19.

După ce a apreciat că este ”inacceptabil” să participe la o debatere virtuală, săptămâna viitoare, Donald Trump a cerut să dezbată de două ori în persoană cu rivalul său - la 22 octombrie, aşa cum s-a prevăzut, dar şi într-o întâlnire suplimentară, la 29 octombrie, cu doar cinci zile înaintea alegerilor prezidenţiale americane.

Această propunere a fost respinsă imediat de către echipa lui Joe Biden.

Transformarea dezbaterii de la 15 octombrie într-o dezbatere virtuală vizează ”să garanteze securitatea tuturor participanţilor”, a justificat Comisia independentă însărcinată cu organizarea dezbaterilor electorale prezidenţiale.

Spre marea nemulţumire a democraţilor, locatarul Casei Albe a făcut anunţul-şec al diagnosticului îmbolnăvirii sale de covid-19 la mai puţin de trei zile după ce a dezbătut în persoană cu Joe Biden, în vârstă de 77 de ani.

După ce a fost testat din nou negatov cu covid-19 joi, democratul s-a dus în Arizona, unul dintre statele-cheie care ar putea vota cu democraţii şi să stabilească rezultatul alegerilor la 3 noiembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.