Preşedintele american Donald Trump susţine pe Twitter că numai 109 persoane au fost reţinute şi interogate şi că problemele de pe aeroporturi au fost provocate de sistemul informatic al companiei aeriene Delta şi de proteste. De asemenea, el a anunţat într-un comunicat că Statele Unite vor începe din nouă să emită vize pentru toate ţările, după ce vor fi implementare politici sigure, în următoarele 90 de zile, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Numai 109 persoane din totalul de 325.000 au fost reţinute şi oprite pentru interogare. Probleme mari pe aeroporturi au fost provocate de pana informatică a Delta, de protestatari şi de lacrimile senatorul Schumer. Secretarul Kelly a spus că totul merge bine, cu foarte puţine probleme. SĂ FACEM AMERICA SIGURĂ DIN NOU!”, a scris preşedintele SUA pe reţeaua de socializare.

Câteva minute mai târziu, el avertizat: „Nu este nimic drăguţ la căutarea teroriştilor înainte ca aceştia să intre în ţara noastră. Aceasta a fost o parte mare din campania mea. Studiaţi lumea!”.

„Să fie clar, nu este o interdicţie vizând musulmanii, aşa cum scrie presa, în mod fals”, a spus Trump într-un comunicat publicat duminică. „Nu este vorba despre religie – este vorba despre terorism şi despre încercarea de a menţine ţara noastră sigură. Există peste 40 de ţări diferite în lume care sunt majoritar musulmane şi care nu sunt afectate de acest ordin”, a subliniat el.

„Vom emite din nou vize pentru toate ţările, după ce vom fi revizuit şi implementat cele mai sigure politice, în decursul următoarelor 90 de zile”, a precizat preşedintele american.

În baza ordinului semnat vineri, imigranţi din şapte ţări cu populaţie majoritar musulmană nu mai au dreptul, timp de 90 de zile, să intre pe teritoriul Statelor Unite. Decizia a dus la proteste de amploare pe multe aeroporturi americane, unde au fost reţinuţi unii călători din ţările vizate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.