Donald Trump nu a prevăzut o întâlnire cu familia lui Jacob Blake, un afroamerican grav rănit de un poliţist alb, care l-a împuşcat în spate, la Kenosha, în cadrul vizitei sale în acest oraş din Wisconsin, a anunţat Casa Albă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La ora actuală, programul (preşedintelui american) este să se întâlnească cu forţele de ordine, propritari de magazine şi va examina pagubele”, a anunţat luni în faţa presei o purtătoare de cuvânt, Kayleigh McEnan.

Casa Albă a luat contactul, ”pe de o parte cu pastorul, iar pe de altă parte în mod direct cu familia” lui Jacob Blake, a precizat ea.

”Preşedintele se duce (la Kenosha) pentru a-i susţine pe americanii afectaţi”, a anunţat Kayleigh McEnany.

Jacob Blake, în vârstă de 29 de ani, a fost rănit grav, la 23 august, la Kenosha, când poliţiştii au încercat să-l aresteze.

În timp ce tânărul, cu şapte copii, intra în maşină, unul dintre agenţi a deschis focul, împuşcându-l de şapte ori în spate, de aproape, potrivit unei înregistrări video a scenei.

Spitalizat într-o instituţie la periferia Milwaukee, în Wisconsin, el are partea inferioară a corpului paralizată.

La Kenosha, trei nopţi de revolte au avut loc după această dramă, ale manifestanţilor împotriva rasismului şi brutalităţii poliţiei împotriva minorităţii de culoare.

Mai multe cartiere din oraş au fost teatrul unor ciocniri cu poliţia.

Maşini şi magazine au fost incendiate sau avariate, mai ales în centrul oraşului.

Tensiunea a culminat când un minor în vârstă de 17 ani a deschis focul marţi noaptea, în circumstanţe vagi, asupra a trei manifestanţi, omorând doi.

Arestarea, miercuri, a presupusului atacator, a adus un calm precar în acest orăşel de pe malul Lacului Michigan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.