Liderii blocului diplomatic BRICS, printre care cei ai Chinei, Indiei, Rusiei şi Iranului, reuniţi sâmbătă la New Delhi, au îndemnat la „maximă reţinere” în conflictul din Orientul Mijlociu care îi dezbină. Într-un discurs susţinut sâmbătă, liderul chinez Xi Jinping a îndemnat blocul BRICS să joace chiar un rol de mediator în conflictul din Orientul Mijlociu, relatează AFP şi Reuters.
China va colabora cu ceilalţi membri ai BRICS în acest rol de mediator, întrucât războiul „nu serveşte intereselor comune ale comunităţii internaţionale”, a declarat Xi, potrivit postului de televiziune de stat CCTV.
BRICS, format iniţial din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud şi extins pentru a include Egiptul, Etiopia, Indonezia, Iranul şi Emiratele Arabe Unite, a fost înfiinţat în 2009 pentru a contesta o ordine mondială dominată de Statele Unite şi aliaţii săi occidentali.
Membrii săi reprezintă peste 40% din populaţia mondială şi aproape un sfert din economia globală.
În discursul său de deschidere, gazda summitului, premierul indian Narendra Modi, a îndemnat „Sudul global, aflat în prima linie a crizelor mondiale”, dar „în ultima linie a procesului decizional”, să „transforme această structură piramidală într-o structură de parteneriat”.
Summitul găzduit de New Delhi, care îşi propune să aplaneze divergenţele dintre Iran şi Emiratele Arabe Unite cu privire la conflictul din Golf, are loc în contextul în care Statele Unite şi Iranul şi-au reluat atacurile reciproce în cadrul războiului care durează de şase luni.
Într-o declaraţie comună adoptată sâmbătă, o demonstraţie importantă a unităţii grupului, cele unsprezece ţări membre ale acestui forum şi-au exprimat „profunda îngrijorare faţă de escaladarea continuă a tensiunilor din Orientul Mijlociu”.
„În conformitate cu poziţiile noastre naţionale respective, (noi) îndemnăm (părţile) la maximă reţinere, precum şi la evitarea acţiunilor care ar putea agrava situaţia”, au declarat ţările BRICS, la finalul primei zile a acestui summit de două zile.
ORIENTUL MIJLOCIU NU ARE NEVOIE DE UN „JANDARM”
Beijingul şi Moscova, hotărâte să contracareze hegemonia americană, continuă să facă comerţ cu Iranul în ciuda ameninţărilor repetate cu sancţiuni din partea lui Donald Trump. Însă Emiratele Arabe Unite şi-au suspendat în august schimburile comerciale şi financiare cu Teheranul, după ce au fost ţinta unor rachete iraniene.
Preşedintele iranian Massoud Pezeshkian şi prinţul moştenitor al Emiratelor Arabe Unite, şeicul Khaled bin Mohamed bin Zayed Al Nahyan, s-au întâlnit totuşi sâmbătă, în marja summitului, a anunţat pe X Ambasada Iranului în India, publicând o fotografie a celor doi lideri aşezaţi unul lângă celălalt.
Imediat după sosirea sa în capitala indiană, preşedintele chinez Xi Jinping a declarat că războiul din Orientul Mijlociu nu serveşte „intereselor comune” şi a îndemnat ţările BRICS să se opună „încălcărilor” suveranităţii şi să depună eforturi pentru „menţinerea păcii”.
La rândul său, omologul său iranian a afirmat că Orientul Mijlociu „nu are nevoie de un jandarm”, făcând referire la Statele Unite. „Integritatea teritorială şi securitatea regiunii nu pot fi garantate decât de principalii actori ai acesteia şi de ţările care o compun”, a adăugat el în cadrul unei întâlniri cu prim-ministrul malaysian Anwar Ibrahim.
„Atunci când o ţară este supusă presiunilor politice şi militare asupra comerţului, energiei, infrastructurii şi sistemului său financiar, repercusiunile depăşesc graniţele sale”, a subliniat şeful statului iranian.
XI JINPING, PENTRU PRIMA OARĂ ÎN INDIA DUPĂ ŞAPTE ANI
Vizita liderului chinez Xi Jinping este unul dintre evenimentele acestei reuniuni, liderul chinez nemaifiind prezent în India din 2019.
În 2020, un conflict militar sângeros a opus cele două ţări la nivelul frontierei lor disputate din Himalaya. De atunci, cele două ţări şi-au restabilit treptat relaţiile, dar neîncrederea persistă între cei doi giganţi asiatici.
„China este pregătită să colaboreze cu India (...) prin consolidarea comunicării şi a cooperării”, a asigurat vineri Beijingul.
Xi şi Modi s-au întâlnit sâmbătă spre sfârşitul zilei, în marja summitului. Xi a declarat că China priveşte relaţiile cu India dintr-o „perspectivă strategică, pe termen lung”, a relatat agenţia de ştiri de stat Xinhua. China şi India pot învăţa din punctele forte ale celeilalte părţi şi pot realiza o dezvoltare comună, a declarat Xi, potrivit Xinhua.
Pe plan economic, ţările BRICS şi-au reafirmat în documentul comun „sprijinul pentru un sistem comercial multilateral nediscriminatoriu, deschis, echitabil, transparent, just, incluziv, previzibil şi bazat pe norme, având în centrul său Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC)”.
Liderul chinez a calificat blocul drept un „grup de frunte” în Sudul Global şi un model de autonomie în rândul ţărilor emergente şi în curs de dezvoltare, care ar trebui să promoveze dezvoltarea bazată pe inovare. El a cofirmat că China va prelua preşedinţia BRICS anul viitor şi va găzdui cel de-al 19-lea summit BRICS.
Pe de altă parte, la şase luni de la ultima vizită a liderului rus în capitala indiană, acest summit a reprezentat, de asemenea, o ocazie pentru Modi şi Vladimir Putin de a-şi „împărtăşi perspectivele”, în special cu privire la conflictul din Orientul Mijlociu şi din Ucraina, potrivit New Delhi.
Cu toate acestea, declaraţia comună publicată sâmbătă la sfârşitul zilei nu face nicio referire la Ucraina.




























