Preşedintlee american Donald Trump a anunţat luni că ”ia în calcul serios” să depună mărturie în cadrul anchetei în vederea destituirii sale care-l vizează în Camera Reprezentanţilor, aşa cum l-a îndemnat să facă preşedinta democrată a acesteia Nancy pelosi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Chiar dacă nu am făcut nimic rău şi nu-mi place să dau credit acestei farse, îmi place ideea, iar pentru ca Congresul să se poată concentra asupra activităţii sale, mă voi gândi serios”, a scris el Twitter, răspunzând pe Twitter lui Nancy Pelosi, care l-a îndemnat într-un interviu publicat duminică să se prezinte la audieri.

”Poate să o facă şi în scris, are mijloacele să-şi apere dosarul”, subliniat pelosi.

Donald Trump este suspectat de faptul că a abuzat de peterea sa în calitate de preşedinte în scopuri personale prin faptul că a cerut Ucrainei să ancheteze cu privire la democratul oe Biden, pe care l-ar putea înfrunta în alegerile prezidenţiale în 2020.

Democraţii au deschis o anchetă în Camera Reprezentanţilor, în care ţin controlul, pentru a stabili dacă a exercitat presiuni asupra Kievului pentru a-şi atinge scopurile, prin blocarea unui ajutor militar important pentru această ţară, aflată în război cu Rusia.

După şase săptămâni de audieri cu uşile închise, ei au început săptămâna trecută să interogheze în mod public o serie de martori, care au prezentat eforturile desfăşurate în Ucraina de către avocatul personal al preşdedintelui, Rudy Giuliani, în marja canalurilor oficiale ale diplomaţiei americane.

Alţi opt martori urmrază să fie audiaţi în mod public săptămâna aceasta, între care fostul ambasador american la Uniunea Europeană (UE) Gordon Sondland, care discuta direct cu preşedintele.

Însă Casa Albă le-a interzis consilierilor apropiaţi ai lui Donald trump să răspundă somaţiilor congresmenilor şi să furnizeze documente cerute în anchetă.

Comisiile însărcinate cu ancheta în Camera Reprezentanţilor, în care Partidul Democrat este majoritar, nu au cerut, pentru moment, în mod public, să-l audieze pe preşedintele Statelor Unite.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.