Preşedintele american Donald Trump denunţă ”un nou atac ţintit împotriva creştinilor”, duminică, după ce un bărbat a deschis focul într-o biserică mormonă, în Michigan, un atac armat soldat cu cel puţin unor mort şi nouă răniţi, potrivit poliţiei, relatează AFP şi Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Suspectul este mort, dar rămân multe de aflat. Acesta pare să fie un nou atac ţintit împotriva creştinilor în Statele Unite (...). Această epidemie de violenţă în ţara noastră trebuie să înceteze imediat”, scrie el pe reţeaua sa Truth Social, la mai puţin de trei săptămâni după asasinarea influencerului ultraconservator Charlie Kirk.

Imagini cu această biserică, la Grand Blanc, difuzate pe reţele de socializare, surprindeau fum ieşind din clădire, în timp ce pompieri încervau să stingă incendiul, iar vehicule de urgenţă erau staţionate în apropiere.

”Sunt mai multe victime, iar atacatorul a fost neutralizat. Nu există, în prezsnt, nicio ameninţare la adresa populaţiei”, a anunţat într-un mesaj postat pe Facebook Departamentul Poliţiei din Grand Blanc, cerând populaţiei să evite zona.

”Biserica lui Isus Cristos a Zilelor din Urmă” este cunoscută oficios sub numele de biserica mormonilor.

Grand Blanc, un orăşel cu 7.700 de locuitori, se află la 97 de kilometri nord-vest de Detroit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.