Preşedintele american Donald Trump a anunţat plecarea la sfârşitul lui iunie a lui Sarah Sanders din postul de purtătoare de cuvânt a Casei Albe, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Minunata noastra Sarah Sanders va pleca de la Casa Albă şi se va întoarce acasă, în statul Arkansas la sfârşitul lunii”, a anunţat joi Trump pe Twitter.

Prezentând-o ca pe ”o persoană foarte specială, cu talente extraordinare”, el îşi exprimă speranţa ca ea să candideze cânva la funcţia de guvernator al acestui stat, un post pe care l-a ocupat tatăl acesteia, Mike Huckabee. ”Ar fi fantastică”, apreciază el.

Sarah Huckabee Sanders a devenit purtătoare de cuvânt a Casei Albe în iulie 2017, la vârsta de 34 de ani, preluând ştafeta de la Sean Spicer.

Ea este fiica lui Mike Huckabee, un pastor baptist şi un fost guvernator al statului Arkansas.

O credincioasă ferventă, care-l consideră pe Dumnezeu drept un ”model perfect”, ea a fost implicată în mai multe rânduri în schimburi de replici dure cu jurnalişti.

În mandatul său, briefingurile zilnice la Casa Albă aproape că au dispărut, deplâng corespondenţi la Washington.

Întâlniri cu presa zilnice nu mai au loc de 94 de zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.