Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat, sâmbătă, că este pregătit să garanteze personal pentru rapperul american ASAP Rocky, deţinut în Suedia, şi că i-a spus acest lucru premierului suedez, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am avut o convorbire telefonică foarte bună cu premierul suedez, Stefan Lofven, care m-a asigurat că cetăţeanul american ASAP Rocky va fi tratat corect. L-am asigurat că acesta nu ar risca să fugă şi m-am oferit să garantez personal pentru eliberarea lui pe cauţiune sau altă alternativă. Echipele noastre vor continua să vorbească şi noi am convenit să rediscutăm acest subiect în 48 de ore", a scris Trump pe Twitter.

ASAP Rocky, al cărui nume real este Rakim Mayers, a fost arestat pe 2 iulie după ce s-a prezentat voluntar la o secţie de poliţie din Stockholm pentru a fi chestionat cu privire la o altercaţie în care a fost implicat.

Rocky şi anturajul său, care se aflau în Stockholm pentru a cânta la festivalul Smash, se plimbau prin oraş pe 30 iunie însă ei au fost abordaţi şi hărţuiţi verbal de doi bărbaţi care au început să-i urmărească, conform unei persoane apropiate rapperului.

Într-un final, unul dintre bărbaţi „l-a lovit cu pumnul” pe bodyguardul lui Rocky şi de aici a început altercaţia.

„Căutau clar o luptă”, a afirmat persoana, adăugând că rapperul şi prietenii săi nu au avut de ales şi au trebuit să se apere. De asemenea, persoana a adăugat că Rocky era „nerăbdător să îşi prezinte cazul” la tribunal.

Într-un videoclip postat de TMZ, ASAP Rocky poate fi văzut cum îl aruncă pe unul din bărbaţi pe jos iar apoi el şi prietenii săi îl lovesc cât este la pământ.

De asemenea, Rocky a postat un videoclip pe contul său de Instagram, în care se poate vedea cum bodyguardul său le spune celor doi bărbaţi să nu îi mai urmărească.

Situaţia lui a ajuns în atenţia lui Donald Trump, după ce vedeta de reality-show Kim Kardashian - care a fost primită de mai multe ori la Casa Albă - i-a cerut să intervină.

Vineri, preşedintele american a scris pe Twitter că a discutat şi cu soţul lui Kim Kardashian, rapperul Kanye West, despre "încarcerarea lui ASAP Rocky''. "Atât de mulţi oameni ar dori să vadă acest lucru rezolvat rapid!", a scris Donald Trump.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.