Când Maria a aflat de la armata rusă că tatăl ei, în vârstă de 59 de ani, fusese împuşcat pe frontul războiului din Ucraina şi murise ulterior din cauza rănilor, a fost devastată şi de două ori mai şocată. Nu numai că nu ştia că tatăl ei, Iuri, se înrolase în armată, dar a aflat şi că acesta se căsătorise cu doar două zile înainte de a fi trimis la război, relatează CNN într-un reportaj făcut la Sankt Petersburg.
"Sunt încă în stare de şoc şi tot nu pot accepta ce s-a întâmplat", spune Maria, plângând la masa din bucătăria micului ei apartament din Sankt Petersburg. "La început, mi s-a părut un vis. Chiar şi acum, uneori mă trezesc crezând că probabil am visat totul. Dar se întâmplă cu adevărat", a adăugat ea, cu lacrimi în ochi.
Mireasa, pe care Maria spune că nu o întâlnise niciodată şi despre care nici măcar nu-l auzise vorbind vreodată pe tatăl ei, este cu 22 de ani mai tânără decât el şi a devenit ruda legală cea mai apropiată a tatălui ei, ceea ce îi dă dreptul la o despăgubire oficială.
"Nici măcar nu am vorbit vreodată cu această femeie", spune Maria, în vârstă de 37 de ani. (CNN îi foloseşte doar prenumele din motive de confidenţialitate). "Nu ştiu ce să-i spun, pentru că am bănuit imediat că este o înşelătorie", adaugă ea.
CNN precizează că a încercat să o contacteze pe văduva lui Iuri pentru a obţine un comentariu.
Când un soldat rus este ucis în luptă, rudele sale cele mai apropiate primesc de la armată sume forfetare începând de la 5 milioane de ruble (64.000 de dolari), o compensaţie menită să-i asigure pe recruţi că, dacă - şi adesea când - se întâmplă cel mai rău scenariu, cei dragi vor avea traiul asigurat.
Însă în Rusia există îngrijorări tot mai mari că această indemnizaţie este exploatată din ce în ce mai mult de escroace fără scrupule - pe care oficialii ruşi şi mass-media de stat le numesc "văduve negre". Aceste femei îi păcălesc pe bărbaţii vulnerabili să încheie căsătorii de faţadă înainte de a-i trimite la război, apoi solicită despăgubiri dacă noii lor soţi sunt ucişi, excluzând astfel alte rude.
Maria spune că a aflat abia după moartea tatălui său că acesta se înrolase. Femeia cu care s-a căsătorit cu puţin timp înainte de a fi trimis în Ucraina a devenit moştenitoarea sa legală.
NUNTĂ PE PATUL DE MOARTE
În ultimele luni, ruşii au fost scandalizaţi de numeroase poveşti despre recruţi care ar fi fost atraşi în capcana căsătoriei înainte de a-şi găsi moartea pe front sau chiar au fost convinşi să se căsătorească pe patul de moarte.
Într-un caz de "văduvă neagră" larg mediatizat anul trecut, o asistentă medicală care lucra la un spital militar a fost concediată după ce a fost acuzată că s-a căsătorit cu cinci soldaţi aflaţi în îngrijirea sa înainte ca aceştia să moară din cauza rănilor suferite, scopul fiind de a încasa indemnizaţiile de deces.
Este un abuz care a atins un punct sensibil într-o societate din ce în ce mai alarmată de modul în care războiul în curs din Ucraina - pe care Kremlinul îl numeşte în continuare o "operaţiune militară specială" - îşi lasă amprenta asupra vieţii de acasă.
Pe fondul unei economii în declin, al penuriei de combustibil, al costului uman tot mai mare şi al atacurilor ucrainene devastatoare pe teritoriul rus, condamnarea escrocilor devine tot mai puternică, iar apelurile publice pentru o acţiune oficială de combatere a acestora se intensifică.
"Familiile participanţilor la Operaţiunea Militară Specială au nevoie de protecţie împotriva infractorilor fără scrupule, a aşa-numitelor «văduve negre», a escrocilor financiari şi telefonici şi a prădătorilor care îi vizează pe cei care au primit plăţi băneşti", a declarat Leonid Sluţki, membru proeminent al parlamentului rus, care de obicei este lipsit de spirit critic, dar acum spune că astfel de "infracţiuni" ating "proporţii grave".
KREMLINUL ÎNCURAJEAZĂ CĂSĂTORIA RECRUŢILOR
După invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, din februarie 2022, Kremlinul i-a încurajat activ pe recruţii ruşi să se căsătorească, probabil pentru a consolida sprijinul familiei sau pentru a le insufla o motivaţie suplimentară de a lupta. Campania în favoarea căsătoriei s-a înscris, de asemenea, în linia promovării aşa-numitelor valori tradiţionale de către liderul rus Vladimir Putin, pe fondul declinului demografic din Rusia.
Autorităţile au încercat să faciliteze căsătoriile rapide pentru soldaţii nou înrolaţi, evitând astfel perioada obişnuită de preaviz, în timp ce televiziunea de stat a difuzat evenimente de nunţi în masă organizate de oficialii locali pentru a eficientiza şi mai mult procesul.
Căsătoria cu un soldat, în special cu un recrut care urmează să fie trimis pe front - pentru care speranţa de viaţă pe liniile frontului, numite şi "maşină de tocat carne", este acum catastrofal de scurtă - a fost prezentată chiar ca o modalitate de a intra pe piaţa imobiliară rusă. Într-un podcast video înregistrat anul trecut în oraşul siberian Tomsk, o agentă imobiliară rusă a oferit un sfat uimitor de cinic potenţialilor cumpărători de proprietăţi.
"Sunt o femeie de 30 de ani, dar dacă vreau să cumpăr un apartament, de unde ar trebui să fac rost de bani?", a întrebat prezentatoarea, Daria Cerdanţeva.
"E simplu", a răspuns agenta imobiliară, Marina Orlova. "Găseşte-ţi un bărbat care luptă în cadrul Operaţiunii Militare Speciale şi, când va fi ucis, vei primi 8 milioane de ruble (102.000 de dolari)", a spus ea râzând. "Multe femei cumpără apartamente ieftine în felul acesta în zilele noastre. Aşa merge afacerea", a adăugat Orlova.
Ambele femei au fost în cele din urmă urmărite penal, condamnate la pedepse lungi de muncă în folosul comunităţii şi obligate să-şi ceară scuze soldaţilor şi soţiilor acestora.
UN CAZ CARE A STÂRNIT INDIGNARE GENERALIZATĂ
Instanţele ruse au intervenit şi în alte cazuri de mare rezonanţă, cum ar fi disputa foarte mediatizată dintre mama unui soldat rus din Riazan şi o femeie din localitate pe care acesta a cunoscut-o şi cu care s-a căsătorit în timpul unei scurte permisii de pe front.
Soldatul, Gheorghi Kostirko, a cunoscut-o pe Angelina Variuhina online şi s-a căsătorit cu ea 10 zile mai târziu, înainte de a se reîntoarce la unitatea sa.
Potrivit mamei lui Kostirko, proaspăta soţie a început curând să posteze pe reţelele sociale fotografii şi videoclipuri cu ea însoţită de alţi bărbaţi, iar fiul ei a depus cererea de divorţ. Însă el a fost ucis în luptă înainte ca formalităţile să fie finalizate, lăsând-o pe ea ca beneficiară legală a indemnizaţiei de deces.
Variukina a oferit o versiune diferită, afirmând că acuzaţiile privind căsătoria ei de scurtă durată reprezentau o încercare de a-i "păta" reputaţia şi că ea şi Kostirko s-au împăcat după ce s-au certat. Ea a spus că imaginile ei de pe internet alături de alţi bărbaţi aveau scopul de a-l face pe Gheorghi gelos.
Statutul de rudă apropiată al lui Variuhina a fost în cele din urmă anulat în instanţă, dar scandalul a provocat indignare pe scară largă.
ŞOCANT: ÎNŞIŞI MEMBRII FORŢELOR DE SECURITATE DEVIN ESCROCI
Au existat însă şi incidente şocante în care membri ai forţelor de securitate ruse par să fi fost implicaţi în orchestrarea unor escrocherii de tip "văduva neagră", conspirând cu femei pentru a le trimite soţii proaspăt recrutaţi în misiuni periculoase, în schimbul unei părţi din despăgubiri în cazul în care aceştia ar fi ucişi.
Într-un caz de anul trecut, mass-media rusă a relatat despre o anchetă desfăşurată în Kraiul Primorski, în Extremul Orient rus, cu privire la o presupusă schemă în care erau implicaţi un subofiţer, un sergent şi un contabil militar. Cei trei au fost acuzaţi că au recrutat bărbaţi vulnerabili, inclusiv orfani şi persoane fără rude apropiate, şi că le-au aranjat căsătoriile. Se presupune că recruţii au fost apoi trimişi pe poziţii de pe linia frontului cu risc ridicat, unde aveau şanse mai mari să fie ucişi în luptă. De atunci nu au mai existat informaţii publice cu privire la acest caz.
Înapoi la Sankt Petersburg, Maria a dus echipa CNN la vechiul apartament al tatălui ei, care a fost vândut între timp. Ea este convinsă că şi el a fost înşelat şi i s-a luat locuinţa. În spatele unei uşi sparte, noii proprietari au insistat că a fost o vânzare legală şi că nici măcar nu l-au întâlnit vreodată pe vânzător. Dar banii şi văduva, la fel ca tatăl Mariei, au dispărut de mult.
"Nu a mai rămas absolut nimic, iar asta este incredibil de dureros", a suspinat Maria. "Nu am niciun lucru care să-mi amintească de el, doar cheile de la apartamentul lui, care nici măcar nu mai funcţionează, şi atâta tot", spune femeia.




























