Liderii Armeniei şi Azerbaidjanului urmează să semneze vineri, la Washington, un acord de pace ”istoric”, sub egida Statelor Unite, prin care să pună capăt unui conflict teritorial între cele două foste republici sovietice vechi de zeci de ani, anunţă preşedintele american Donald Trump, care-i va primi separat pe liderii celor două ţări şi va semna câte un acord bilateral cu fiecare, iar apoi vor semna un acord tripartit, relatează AFP.
”Mulţi lideri au încercat să pună capăt războiului, fără succes, până acum, mulţumită lui TRUMP”, s-a lăudat joi seara pe reţeaua sa Truth Social locatarul Casei Albe.
President Trump posted on Truth Social about tomorrow’s historic meetings in Washington, D.C., with President Aliyev and Prime Minister Pashinyan. #Azerbaijan #Armenia pic.twitter.com/z9lTxsD9Jv
— The Azeri Times (@AzeriTimes) August 7, 2025
El anunţă că o ”ceremonie de semnare a păcii” va fi organizată în timpul acestui ”summit istoric” la care iau parte preşedintele azer Ilham Aliev şi premierul armean Nikol Paşinian.
CONTRIBUŢIE LA ”PACEA ÎN REGIUNE”
Preşedintele american il va primi mai întâi pe cei doi lideri separat şi va semna cu fiecare un acord bilareral între Statele Unite şi ţările lor, după care semnează un acord tripartit.
Potrivit CBS News, textul acordă Statelor Unite drepturi de amenajare a unui coridor de 43 de kilometri, pe teritoriul Armeniei - denumit ”Calea Trump a Păcii şi Prosperităţii Internaţionale” (TRIPP).
Contactată de AFP, Casa Albă nu a răspuns la întrebări despre aceste informaţii.
Erevanul a confirmat că premierul armean se va întâlni cu preşedintele american ”pentru a consolida parteneriatul strategic dintre Armenia şi Statele Unite”.
Guvernul armean anunţă că o ”reuniune tripartită (...) cu Donald Trump şi preşedintele azer va avea de asemenea loc, cu scopul de a contribui la pacea, împlinirea şi cooperarea economică în regiune”.
Ultima întâlnire între Nikol Paşinian şi Ilham Aliev a avut loc la 10 iulie, la Abu Dhabi, un eşec.
KARABAH
Regiunea Nagorno Karabah este recunoscută internaţional ca parte a Azerbaidjanului, însă a fost controlată timp de 30 de ani de către separatişti armeni, după ce aceştia au obţinut o victorie într-un război la impozia fostei Uniuni Sovietice (URSS), în urma căruia a avut loc un exod al aproape tuturor armenilor care locuiau în regiune.
Baku a recucerit - parţial - această enclavă într-un nou război, în toamna lui 2020, iar apoi - în întregime - într-o ofensivă-fulger în septembrie 2023, care a provocat la rândul său exodul a peste 100.000 de armeni din Nagorno Karabah.
Baku şi Erevan, care vor să încheie conflictul, s-au pus de acord, în martie, asupra textului unui tratat de pace, salutat de către unii ca o posibilă cotitură în relaţiile lor.
Însă Baku, victorios, cere ca Armenia să-şi modifice mai întâi Constituţia pentru a renunţa astfel în mod oficial la orice revendicare teritorială asupra Nagorno Karabah, o măsură care înseamnă o rupere a legăturilor cu această regiune considerată de către armeni drept patria lor ancestrală.
Premierul armean Nikol Paşinian s-a declarat pregătit să se conformeze, în interesul unei păci durabile, şi şi-a anunţat intenţia de a organiza un referendum constituţional în 2027.
Însă traumatismul pierderii nagorno Karabah - Artsakh în armeană - continuă să împartă poporul armean.
PREMIUL NOBEL PENTRU PACE?
”E mai mult decât momentul ca Donald Trump să primească Premiul Nobel pentru Pace”, declara într-o conferinţă de presă obişnuită, la 31 iulie, o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.
Ea a declanşat atunci reacţii pe jumătate de neîncredere, pe jumătate ironice ale opozanţilor miliardarului republican.
Ea aprecia că, de la întoarcerea sa la putere, la 20 ianuarie, preşedintele republican a prezidat la încheierea ”unui armistiţiu sau acord de pace pe lună” şi dădea ca exemplu medierile miliardarului între India şi Pakistan, Cambodgia şi Thailanda, Egipt şi Etiopia, Rwanda şi Republica Democratică Congo (RDC), Serbia şi Kosovo.
Lista candidaţilor nu este făcută publică de către Comitetul Norvegian care decernează această distincţie, însă Israelul, Cambodgia şi Pakistanul au anunţat recent că l-au nominalizat pe Donald Trump

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.