Trei răniţi în urma livrării unei substanţe chimice necunoscute la restaurantul Feng Sushi, în Borough Market, la Londra

Trei răniţi în urma livrării unei substanţe chimice necunoscute la restaurantul Feng Sushi, în Borough Market, la Londra
Trei răniţi în urma livrării unei substanţe chimice necunoscute la restaurantul Feng Sushi, în Borough Market, la Londra (Foto: Twitter)

Trei persoane au fost rănite în urma unei livrări într-un plic a unei substanţe chimice la un restaurant de la Londra, scrie The Telegraph.

Substanţa - neidentificată - ar fi corozivă şi ar fi fost trimisă la restaurantul Feng Sushi în Borough Market.

Restaurantul a fost evacuat, ca măsură de precauţie, şi a fost izolat de către poliţie.

Brigada pompierilor de la Londra a anunţat că a fost chemată să intervină la un ”incident chimic” imediat după ora locală 14.00 (16.00, ora României), iar un purtător de cuvânt a anunţat că pompierii ajută poliţia.

Poliţia Metropolitană a anunţat la rândul ei că a fost chemată în urma unor informaţii despre livrarea unei substanţe într-un plic la o afacere în sud-estul Londrei.

Trei persoane rănite uşor au primit îngrijiri.

Poliţia a anunţat că nu s-au operat arestări şi că o anchetă continuă.

”În această fază incipientă, acesta nu este tratat ca un incident legat de terorism”, a subliniat un purtător de cuvânt al poliţiei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră