Trei persoane au fost ucise şi şapte rănite în ultimele 24 de ore în bombardamentele ruseşti asupra regiunii Herson, din sudul Ucrainei, a anunţat guvernatorul regional, citat de The Guardian..
Guvernatorul Iaroslav Ianuşevici a scris pe Telegram că trupele ruseşti au bombardat oraşul Herson şi alte zone ale regiunii de 42 de ori în ultimele 24 de ore.
Oraşul Herson a fost eliberat de forţele ucrainene la jumătatea lunii noiembrie, după luni de ocupaţie rusă, dar de atunci se află sub tirul trupelor ruseşti care s-au retras pe malul opus al fluviului Nipru. De asemenea, oraşul a avut probleme cu alimentarea cu energie electrică. Ianuşevici a declarat că joi a fost o nouă pană de curent, dar ulterior alimentarea cu energie electrică a fost restabilită.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Autorităţile instalate de Rusia în regiunea Herson au anunţat, pe de altă parte, că vor începe evacuarea unor persoane cu mobilitate redusă din oraşul Kahovka, ocupat de ruşi şi situat pe malul estic al fluviului Nipru. Evacuările ar urma să înceapă sâmbătă, au precizat acestea, vineri, într-o postare pe Telegram.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.