Mai multe persoane au fost luate de o avalanşă, la Zermatt, una dintre staţiunile de schi şi alpinism cele mai frecventate în Elveţia, a anunţat poliţia cantonală din Valais, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Puţin după ora (locală) 14.00 (15.00, ora României), la 1 aprilie 2024, o avalanşă a avut loc însectorul din afara pistei, la Riffelberg (Zermatt). Mai multe persoane au fost luate (de avalanşă). Sunt în curs căutări”, a anunţat luni poliţia.

Poliţia a anunţat luni seara suspendarea căutărilor.

Ninsori puternice şi rafale foarte violente de vânt au determinat autorităţile să alerteze cu privire la un risc important de avalanşă în regiunile alpine din sudul Elveţiei.

Luni, după Paşte, exista un pericol important în unele părţi ale cantoanelor Grisons şi Valais.

”Avalanşe spontane foarte importante, eventual extrem de importante sunt de prevăzut”, a anunţat Institutul zăpezii şi avalnaşelor (SLF).

În această iarnă, 14 persoane au murit în avalanşe în Elveţia, un număr inferior faţă de media pe termen lung - de 17 morţi de la sfârşitul lui martie.

Majoritatea victimelor sunt schiori şi drumeţi.

Cele 14 persoane au murit în 12 accidente, potrivit unui bilanţ provizoriu al iernii, publicat la 27 martie de SLF.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.